Sportivul, cunoscut pentru performanțele sale impresionante, a murit în urma unui stop cardiac.
A murit Nikita Tkachuk, celebrul culturist numit „Hulk-ul rus”
Cunoscut pentru performanțele sale impresionante, 350 kg la îndreptări, 360 kg la genuflexiuni și 210 kg la împins, Tkachuk a devenit Maestru al Sportului în Rusia la doar 21 de ani, fiind o speranță a culturismului mondial.
Într-un moment critic al carierei sale, Nikita Tkachuk a semnat un contract cu o companie farmaceutică, care l-a constrâns să continue administrarea syntholului, ceea ce a agravat și mai mult riscurile asupra sănătății. Ulterior, infectarea cu COVID-19 i-a agravat starea generală și a contribuit la apariția sarcoidozei, o boală inflamatorie rară, și la obstrucții de calciu în vasele sanguine, ceea ce a condus la un declin ireversibil al sănătății sale.
Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii
„Rinichii lui au cedat. A suferit un edem pulmonar, iar inima i-a cedat. Au fost multe încercări de-a lungul anilor. Resursele lui s-au epuizat.
Nikita Tkachuk, avertisment pentru tinerii din lumea sportului
În ultimii ani din viață, Tkachuk a devenit o voce sinceră și critică în lumea sportului de performanță. Conștient de greșelile comise, el și-a exprimat public regretul și a avertizat tinerii sportivi asupra capcanelor dopajului și ale sacrificării sănătății pentru rezultate rapide. Mesajele sale erau pline de durere și autenticitate, dar și de speranța că experiența sa va salva alte vieți.
„Am făcut o greșeală pe care o regret profund. Am vrut mușchi mari într-un timp scurt, dar nu am conștientizat prețul real al acestei alegeri. Tinerii trebuie să înțeleagă că fiecare decizie are consecințe. Ceea ce părea o soluție ușoară s-a transformat într-un coșmar medical. Nu faceți aceeași greșeală pe care am făcut-o eu”, transmitea culturistul, într-un apel emoționant la responsabilitate”, spunea Tkachuk în acel moment, potrivit presei internaționale.