Unități de măsură în bucătărie. Câte grame are, de fapt, o lingură, o cană sau o linguriță

,

Unitățile de măsură în bucătărie pot reprezenta o adevărată bătaie de cap. Haideți să vedem câte grame are o lingură, o linguriță, un pahar sau o cană, ca să vă fie mai ușor atunci când gătiți.


In articol:

Atunci când vă apucați să gătiți, mai ales dacă sunteți la început și nu știți să măsurați ”din ochi”, vă puteți încurca foarte ușor cu unitățile de măsură. În rețete găsiți exact câte grame de ingrediente trebuie să folosiți, dar dacă nu aveți un cântar de bucătărie sau o cană gradată, lucrurile se pot complica. Noi vă explicăm câte grame are o lingură, o linguriță, un pahar sau o cană. 

Cum măsurăm corect ingredientele în bucătărie

Ca să puteți cântări cu exactitate gramajele în bucătărie, mai ales atunci când faceți prăjituri, vă puteți ajuta de ce aveți la îndemână. Mai exact, de linguri, căni sau lingurițe. Ca să nu dați greș și să vă iasă deserturile așa cum trebuie, este extrem de important să știți câte grame are o lingură, de exemplu. 

Acestea fiind spuse, haideți să vedem ce înseamnă, în grame, o lingură:

  • o lingură cu apă, cu lapte sau cu vin = 15 ml
  • o lingură de unt = 25 grame
  • o lingură de orez = 25 grame
  • o lingură de zahăr pudră = 25 grame
  • o lingură de zahăr tos = 30 grame
  • o lingură cu vârf de făină = 25 grame

Trebuie menționat faptul că o lingură are aproximativ 3 lingurițe. Și pentru că tot a venit vorba de lingurițe, este bine de știut că puteți măsura anumite ingrediente chiar și cu aceste ustensile, mai ales atunci când aveți nevoie de puține grame. 

  • o linguriţă cu apă, cu lapte sau cu vin = 4-5 ml
  • o linguriţă de făină cu vârf = 8-9 grame
  • 1 linguriţă rasă de făină = 5 grame
  • o linguriţă de zahăr tos = 12 grame

Bineînțeles că atunci când aveți nevoie de cantități mai mari, nu veți sta să le măsurați cu lingura sau cu lingurița. În această situație, ideal este să folosiți o cană. 

  • o cană cu lichide = 250 ml
  • o cană rasă cu făină = 250 grame
  • o cană rasă de zahăr tos = 200 grame
  • o cană rasă de zahăr pudră = 180 grame
  • 4 căni = aproximativ 1 litru

Dacă nu vreți să folosiți o cană, puteți apela cu încredere și la pahare. 

  • un pahar plin cu apă, cu lapte sau cu vin = 250 ml
  • un pahar de făină = 125 grame
  • un pahar de zahăr tos = 200 grame
  • un pahar de zahăr pudră = 100 grame
  • 1 pahar de ulei = 245 ml

Unitățile de măsură în bucătărie, pe înțelesul tuturor

Dacă aveți nevoie să știți ce înseamnă o linguriță pentru gramajul unei linguri sau care este echivalentul unei căni în linguri, noi vă venim în ajutor. Iată ce trebuie să știți, pentru a nu vă mai încurca deloc în gramaje:

  • o cană = 16 linguri = 250 ml
  • un pachet de unt = 200 grame
  • un pachet de margarină = 250 grame
  • o linguriţă de unt sau de margarină = un sfert de linguriţă de ulei
  • o lingură de unt sau de margarină = două linguriție și un sfert de ulei
  • două linguri de unt sau de margarină = o linguriță și jumătate de ulei
  • un sfert de ceaşcă de unt = 3 linguri de ulei
  • o treime de ceaşcă de unt sau de margarină = un sfert de ceaşcă de ulei
  • o jumătate de ceaşcă de unt sau de margarină = un sfert de ceaşcă + două linguri de ulei

 

Citește-ne pe
Citește și:

5 idei de cadouri de Moș Nicolae pentru familie și prieteni

Situație DRAMATICĂ în SUA: RECORD de cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore

Horoscop Mariana Cojocaru. Previziuni complete pentru anul 2021 pentru fiecare zodie în parte. Vești importante pentru toți nativii

Bilanț coronavirus 3 decembrie 2020: Record negativ de decese!

Scrisoare către Moș Crăciun. Care sunt dorințele pe care le au copiii în 2020


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies