Din primele informații, șoferul autoturismului, tânărul de 20 de ani, ar fi pierdut controlul volanului și a intrat cu mașina direct într-un copac aflat pe marginea drumului.
Accident mortal în Bacău. Un tânăr de 20 de ani a murit pe loc și un adolescent de 16 ani este în comă
Tragedia s-a produs în jurul orei 20.00, când autoturismul condus de tânărul de 20 de ani a pierdut controlul și s-a izbit violent de un copac aflat pe marginea drumului.
Potrivit echipajelor de intervenție, în mașină se aflau două persoane: șoferul de 20 de ani și un pasager de 16 ani.
Citește si: BREAKING NEWS! A fost ucis pe loc! Autocar plin cu suporteri, atacat pe autostradă
„Am intervenit la un accident rutier între Bârlad și Podu Turcului, la granița de județ. Mașina era întrată într-un copac. Am găsit două victime încarcerate la primul apel, una fiind un adolescent de 16 ani. Au fost trimise o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean C2 cu medic din Bârlad și o ambulanță B2 din Podu Turcului. La locul solicitării au fost găsite două victime.
Adolescentul de 16 ani se luptă între viață și moarte
Tânărul de 20 de ani a fost declarat decedat la fața locului, iar adolescentul de 16 ani a suferit multiple traumatisme, inclusiv un traumatism craniocerebral grav, traumatism toracic și de bazin. Acesta a fost transportat în comă profundă la Spitalul Municipal Bârlad, unde a fost stabilizat, iar câteva ore mai târziu, din cauza stării grave, a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași.
Poliția a deschis o anchetă pentru a determina cauzele exacte ale accidentului. Primele cercetări sugerează că viteza excesivă și lipsa de experiență a șoferului ar putea fi factori determinanți în producerea tragediei.