Un tâmplar, o șoferiță de tir și un pensionar, printre cei care vor da testul suprem în cel mai amplu experiment social televizat, “Insula de 1 milion”

Author: Oana Picerea
Actualizat: 06 mar 2024, 20:03
Concurenti insula de 1 milion Foto(10)

Cine sunt 10 dintre cei 50 de concurenti de la “Insula de 1 milion”

Sursa: Kanal D

"Insula de 1 milion", cel mai amplu experiment social televizat, prezentat de Cosmin Cernat, se pregătește să uimească publicul din România, la Kanal D! În curând, telespectatorii vor intra în atmosfera extraordinară a competiției, odată cu cei 50 de concurenți care vor lupta, individual, pentru cea mai mare miză pusă la bătaie de o televiziune din România – 1.000.000 de lei.

Un tâmplar, o șoferiță de TIR și un pensionar se numără printre cei 50 de concurenți care vor participa la Insula de 1 Milion, cel mai amplu experiment social televizat din România.

Provocările? Conviețuirea, socializarea și competițiile individuale pe o insulă izolată, cu probe și situații dificile, toate cu scopul de a ajunge tot mai aproape de miza de 1 milion de lei.

 Cu profesii diferite, venind din toate zonele țarii, tineri, maturi, pensionari, pe toți îi unește dorința de a-și îndeplini un vis.

Concurenții au ajuns deja în Republica Dominicană, locul paradisiac unde, în curând, cu toții vor trece printr-o serie de încercări ce le vor testa abilitățile sociale și reziliența, dar pentru toți dorul de acasă și izolarea vor fi cele mai dure provocări.

Au lăsat în urmă familiile, prietenii, confortul cu care erau obișnuiți. Îi așteaptă capriciile naturii, izolarea totală de orice urmă de civilizație, lipsa regulilor sociale.

Adaptarea la noile condiții vitrege, stabilirea alianțelor, asigurarea unui minimum de confort le vor da serioase bătăi de cap celor 50 de competitori.

Cine sunt 10 dintre cei 50 de concurenți de la “Insula de 1 milion”

Dezvăluim in cele ce urmează cine sunt 10 dintre cei 50 de concurenți aflați in Republica Dominicana, 10 din cei 50 de curajoși care au ales sa plece într-o aventura unica, pe insula de 1 milion.

Urmează sa ii descoperiți in curând si pe ceilalți temerari, prin intermediul comunicatelor de presa si al materialelor furnizate pe proprietățile oficiale ale Dogan Media.

MARIA (Maria Diana But)

Are 25 de ani, este originară din Lovrin, Timiș; în prezent e kinetoterapeut în Timișoara. S-a înscris în aventura "Insula de 1 milion" pentru că se consideră o luptătoare. Nu îi este teamă de lipsa condițiilor unui trai confortabil, fiind greu încercată de viață.

A fost adoptată, împreună cu fratele și sora sa, pe când ea avea aproape 10 ani, după o perioadă de câteva luni în care au locuit împreună cu mama în condiții greu de imaginat. S-a înscris în aventura "Insula de 1 milion" pentru a-și testa rezistența fizică și psihică și speră să își împlinească visul de a-și cumpăra o locuință.

Citește și: Cine este Maria Diana But, concurenta de la "Insula de 1 Milion": Este de profesie kinetoterapeut și vrea să aibă dreptate mai mereu

ARGENTINA (Argentina Rusalina Korobian)

Are 49 de ani si a lăsat in urma o mică afacere de familie, un magazin alimentar, pentru a-si testa forțele proprii si a le demonstra femeilor ca vârsta este doar un număr. S-a născut la Toaca, județul Mureș, si locuiește in Cluj. Iubește sportul si participa la “Insula de 1 milion” convinsă ca are toate atuurile să câștige.

A crescut la tara si a avut o copilărie grea, trudind de mica la munci agricole, alături de cele patru surori mai mari si de fratele sau. Nu se teme de lipsa confortului din aventura “Insula de 1 milion”, pentru ca a copilărit în condiții foarte grele. Argentina își dorește să câștige competiția și pentru a-si împlini visul de a finaliza construcția unei pensiuni.

Citește și: Cine este Argentina Rusalina Korobian, concurenta de la "Insula de 1 Milion": Deține un magazin alimentar și este pasionată de atletism

RENATA (Renata Alexandra Matei)

S-a înscris in aventura “Insula de 1 milion” în primul rand pentru a-i demonstra fiului sau, in vârsta de 9 ani, pe care îl creste singura, ca orice se poate realiza si ca nimic nu este imposibil daca exista voință. Are 31 de ani, originara din Toplița, locuiește in Târgu Mureș si e de profesie cosmeticiana. Este pasionata de dansuri sportive, practicând acest sport in copilărie. Își dorește sa fie câștigătoare la “Insula de 1 milion” si astfel sa o ajute pe bunica sa să aibă o bătrânețe liniștită, lipsita de grija zilei de mâine.

Citește și: Cine este Renata Alexandra Matei, concurenta de la "Insula de 1 Milion": Vrea să îi demonstreze fiului său cât de puternică este

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

GEORGIANA (Georgiana Moisa)

Are 28 de ani si lucrează ca șofer de tir. S-a înscris la “Insula de 1 milion” pentru a-si depăși limitele si pentru a se bucura de o experienta noua. Este originara din Arad, însa de peste șapte ani trăiește in Germania. Lucrează de la 14 ani, iar de când este șofer de tir, pe lângă orele de condus ajuta si la încărcarea si descărcarea acestora la destinație, ceea ce, spune aceasta, o ajuta sa rămână in forma fizica. Nu o sperie nimic, iar cel mare vis al ei este acela de a-si deschide propria firma de transport marfa.

Citește și: Cine este Moisa Georgiana, concurenta de la "Insula de 1 Milion": Este șofer de tir și își dorește să aibă propria ei firmă de transport

ELENA( Elena Vaja)

Are 46 de ani, este din București, si este de profesie menajera. S-a înscris in competiția ‘Insula de 1 milion” pentru premiu.

Nu are nicio temere in aceasta aventura, mai ales ca viata sa nu a fost una tocmai ușoară si crede cu tărie ca răbdarea, umorul o vor ajuta sa ajungă departe in competiție. Elena Vaja este pasionata de psihologie si nu își încheie ziua fără a parcurge măcar o fila de carte. Daca ar putea da timpul înapoi singura dorință este de a-si continua studiile. A avut o copilărie dificila, cu multe lipsuri. Este căsătorita de 28 de ani si are un fiu in vârsta de 24 de ani. Spera sa iasă învingătoare la “Insula de 1 milion” si astfel sa își achite datoriile si sa investească in viitorul sau si al familiei sale.

Citește și: Cine este Elena Vâja, concurenta de la "Insula de 1 Milion": Are 46 de ani și este de profesie menajeră

MICUTU (Angheliuc Cristian)

De profesie asistent medical, pasionat de podcasturi, Micuțu este o figură impresionantă, atât fizic, cât și din punct de vedere al personalității. Cu o statură impresionanta de 2.10 metri și o greutate de 176 kg, acest concurent de 44 de ani din Rădăuți, Suceava, spune ca va aduce în competiție răbdare, înțelepciune și o determinare de neclintit. Cu o viață marcată de provocări personale, concurentul este hotărât să-și demonstreze abilitățile și să le facă mândre pe cele trei fiice ale sale.

Citește și: Cine este MICUŢU, concurent la "Insula de 1 Milion": Angheliuc Cristian este asistent medical și este pasionat de podcasturi

FILIP (Filip Alexandru Traian)

Antreprenor și antrenor de kickboxing, Filip are 38 de ani si este din Constanța. Cu o experiență bogată în lupte profesioniste și în antrenarea tinerilor în comunitatea sa, Filip își propune să își îndeplinească visurile și să devină un model pentru cei din jurul său. Cu dorința puternică de a face o schimbare în comunitate, Filip vede in participarea la "Insula de 1 Milion" o șansă uriașă de a-și dezvolta business-ul si de a împărtăși în continuare tinerilor pasiunea pentru sport.

Citește și: Cine este Filip Alexandru Traian, concurentul de la "Insula de 1 Milion": Deține o firmă de securitate și 2 săli de fitness în Constanța

DUMITRU (Opinca Dumitru)

Pensionar, cu o carieră de 35 de ani in cadrul Ministerului Afacerilor Interne, Dumitru își dorește sa aducă în competiție o serie de valori puternice precum corectitudinea, perseverența și generozitatea. Cu un angajament de a rămâne activ fizic și mental, acest bărbat de 62 de ani din Iași vrea să demonstreze că vârsta nu este o piedică în calea unui stil de viață activ și a practicării sportului. Cu scopul nobil de a ajuta comunitatea, Dumitru speră să folosească premiul câștigat pentru a sprijini o familie nevoiașă sau o casă de copii.

Citește și: Cine este Dumitru Opincă, pensionarul de 62 de ani care participă la "Insula de 1 Milion"

VARIU (Variu Alexandru Gabriel)

Gabriel are 33 de ani, din București si este un hairstylist pasionat de munca sa. O alta pasiune a sa este sportul, acesta a făcut, de altfel, 12 ani rugby de performanta si a fost parte componenta a lotului național U17. Gabriel se străduiește zi de zi să ofere un viitor mai bun familiei sale. Prin participarea sa la "Insula de 1 Milion", el speră să își depășească limitele și să câștige premiul pentru a-și finaliza casa visurilor sale.

Citește și: Cine este Variu Alexandru Gabriel, concurent la "Insula de 1 Milion": Are 33 de ani și este un hairstylist pasionat de munca sa

Szilard (Deak Szilard)

Szilárd Deák are 43 de ani si este originar din Sfântu Gheorghe, dar locuiește în București de mai bine de două decenii. Este tâmplar și artist talentat în rășină epoxidică, cu o carieră anterioară în domeniul securității și protecției.

Cu o experiență vastă în domeniul securității si protecției, lucrând atât în domeniul public, cât și în cel privat, el aduce în competiția "Insula de 1 Milion" abilități precum răbdarea, spiritul de observație si dorința de autodepășire. Intenționează sa-si deschidă propriul atelier de tâmplărie, in același timp vrea sa “rupă tiparele” si sa cucerească publicul din fata micului ecran cu evoluția sa.

Citește și: Cine este Deak Szilard, concurentul de la "Insula de 1 Milion": Este tâmplar și artist talentat în rășină epoxidică

La intrarea in concurs, fiecare dintre cei 50 de concurenți va purta la mana o brațară, in valoare de 20.000 de lei. Toate brațările de pe insula valorează in total 1.000.000 de lei, miza uriașa pusa in joc la “Insula de 1 milion”. Obiectivul concurenților va fi acela de a aduna cat mai multe brațări, in urma probelor, pe măsura ce competitorii sunt eliminați din competiție, fie “moștenindu-le” de la cei care părăsesc “Insula de 1 milion”. Abilitatea de a lega alianțe, prietenii, ii va conduce pe concurenți cat mai aproape de visul lor, pentru ca la “Insula de 1 milion” prietenia valorează o avere.

Nu pierdeți, in curând, la Kanal D, spectacolul dezlanțuit al naturii umane, in peisajul junglei dominicane, la “Insula de 1 milion”, cel mai amplu experiment social, prezentat de Cosmin Cernat, la Kanal D.

 


Momente de senzație în Casa iubirii! Sebastian l-a dat de gol pe Bogdan! Concurentul n-a avut încotro și a recunoscut că o place pe Rebecca! Iată ce reacții s-au stârnit în rândul fetelor!