Un om de afaceri din Timiș a fost găsit fără viață într-o pădure. Descoperirea macabră a fost făcută de iubita bărbatului

Autor: Bianca Vidoi

Un om de afaceri din Timiș a fost găsit fără viață într-o pădure

Sursa: Shutterstock

Un om de afaceri a fost găsit fără viață într-o pădure de lângă Timișoara.

O pădure de lângă Timișoara a devenit locul unei scene teribile. Un afacerist din Timiș, de 35 de ani, a fost descoperit fără suflare în pădure, după ce iubita acestuia a încercat în nerepetate rânduri să contacteze victima. Femeia a fost cea care a găsit trupul neînsuflețit al afaceristului de 35 de ani.

Un om de afaceri din Timiș a fost găsit fără viață într-o pădure

Marți, 24 iunie 2025, în jurul orei 13:00, iubita afaceristului de 35 de ani a sunat autoritățile pentru a semnala tragicul eveniment. Femeia a menționat că a încercat în nenumărate rânduri să-l contacteze pe bărbatul de 35 de ani, însă fără să reușească să ia legătura cu el. Acest comportament i-a pus nenumărate semne de întrebare femeii, astfel a decis să meargă să-l caute.

Pentru a-l găsi, iubita afaceristului de 35 de ani a folosit aplicația de localizare GPS instalată pe mașina de firmă cu care bărbatul plecase de acasă.

Această aplicație i-a arătat femeii că mașina bărbatului se afla într-o zonă împădurită de la periferia localității. Fără să mai stea pe gânduri, iubita bărbatului s-a deplasat la zona indicată de aplicația de localizare, loc în care a făcut descoperirea macabră.

Citește și: Accident devastator pe DN2, în Ialomița! Un șofer a murit carbonizat, după ce mașina i-a fost cuprinsă de flăcări

Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi

Citește și: Delia Dinu nu mai pleacă de la Cotroceni! Președintele Nicușor Dan a decis ca aceasta să rămână în echipa sa pe mai departe

Iubita afaceristului l-a găsit fără viață, spânzurat de un copac. Aceasta a sunat la 112, iar la scurt timp au ajuns în zona respectivă polițiștii și echipajele medicale. Cu toate acestea, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-l salva pe bărbatul de 35 de ani, declarând astfel decesul. 

„Poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire la faptul că un bărbat a fost găsit decedat, de către concubina sa, în pădurea din Giroc.

Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constat ca cele sesizate se confirmă, fiind vorba de un bărbat de 35 de ani care a fost găsit decedat prin spânzurare”, au informat, marți, reprezentanții IPJ Timiș, potrivit fanatik.ro.

Bărbatul avea grave probleme financiare și suferea de depresie 

Presa locală notează că bărbatul ar fi plecat de acasă cu un scaun, astfel încât să-și poată pune planul în acțiune și a-și lua viața.

Primele informații despre acest caz arată că bărbatul de 35 de ani, administrator al unei firme locale, avea grave probleme financiare și suferea de depresie. Apropiații bărbatului știau că acesta se confrunta cu datorii și mult stres, însă nu se așteptau ca acesta să-și pună capăt zilelor, potrivit stiripesurse.ro.

Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească exact cum s-a întâmplat tragicul eveniment.

Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor condițiilor și împrejurărilor producerii acestui incident nefericit”, au transmis autoritățile.

Trupul neînsuflețit al afaceristului de 35 de ani a fost transportat a Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.