Un jandarm din București este acuzat că și-a violat fiica vitregă, timp de doi ani, iar mama fetei ar fi știu de chinul căreia îi era supusă. Acesta încă este angajatul Jandarmeriei, la Dispecerat.
Jandarm din București, acuzat că și-a violat fiica vitregă
Timp de doi ani, copila ar fi trecut prim traume repetate, încă de la vârsta de 13 ani, atunci când totul a început.
Demascarea celor întâmplate a avut loc datorită mamei iubitului copilei, care a spus totul oamenilor legii din București, urmând ca aceștia să meargă direct la procurorii militari. Sesizarea a fost făcută la finalul anului 2022 și, cu toate acestea, jandarmul încă este angajat.
Acesta se află, în prezent, sub control judiciar, iar mama copilei urmează să fie judecată pentru complicitate la viol, dar și pentru violență în familie.
Citește și: Gingii inflamate la bebelusi: cauze si solutii privind tratamentul
„Începând cu luna noiembrie 2020, până în septembrie 2022, în repetate rânduri, plutonierul adjunct a întreţinut cu persoana vătămată minoră acte sexuale, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa", a transmis Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București.
Jandarmul nu a fost dat afară, ci mutat
Bărbatul de 46 de ani a fost mutat la Dispecerat, unde nu este nevoit să interacționeze cu oamenii.
„Sesizarea datează din luna decembrie a anului 2022. Jandarmeria Capitalei a dispus propriile măsuri legale. Jandarmului i-au fost schimbate atribuţiile de serviciu”, a anunțat Alexandru Iacob, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei București.Când a trebuit să dea explicații pentru faptele de care este acuzat, bărbatul, angajat de 16 ani la Jandarmeria Română, a negat toate acuzațiile care i-au fost aduse. Cu toate acestea, după ce minora de 15 ani a fost audiată, a început să își ia concedii unul după altul.
Gabriel Diaconu, medic psihiatru, susține că mama fetei nu a intervenit, deoarece și pentru ea șocul a fost foarte mare nu știa cum îl gestioneze. „Mama intră într-un joc în cine a făcut ce, când, cum, dar nu acţionează ca gardian al propriului copil pentru că la rândul ei are probleme în menţinearea unei identităţi. Nu înţelege ce i se întâmplă propriului ei copil”.