Un iubit primar din Timiș a murit! Ce spun oamenii despre el: „Un om cu un suflet enorm”

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 04 mai 2025, 10:30

Un primar din Timiș s-a stins din viață

Sursa: Pexels.com

Scena politică locală din județul Timiș a fost profund marcată de dispariția lui Ioan Sima, unul dintre cei mai cunoscuți și respectați aleși locali din zona Lugojului.

Vestea morții lui Ioan Sima a fost anunțată cu doar câteva zile înaintea alegerilor prezidențiale, provocând un val de reacții emoționante din partea colegilor și a comunității.

Ce mesaj a transmis partidul din care făcea parte primarul Ioan Sima

Ioan Sima a condus comina Victor Vlad Delamarina, din județul Timiș, timp de două decenii, deținând funcția de primar în cinci mandate distincte.

Activitatea sa administrativă s-a desfășurat în două perioade majore: 1992–2000 și 2000–2016. În tot acest timp, a reușit să se impună ca un reper al administrației locale, fiind considerat un om dedicat binelui public și un model de leadership pentru cei din jur.

Partidul din care făcea parte primarul a transmis public un mesaj de omagiu, în care și-a exprimat recunoștința față de contribuția pe care Ioan Sima a adus-o în cadrul partidului și al comunității pe care a reprezentat-o: „Un ultim omagiu și sincere condoleanțe la trecerea în neființă a colegului nostru Ioan Sima, fost primar

al comunei Victor Vlad Delamarina. Dispariția sa reprezintă o pierdere imensă pentru familia social-democrată din Timiș. Îi vom păstra vie amintirea și ne exprimăm întreaga compasiune față de familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace!”.

Citește și: A murit un cunoscut viceprimar din România! S-a stins din viață la doar 36 de ani

Fostul edil nu s-a limitat doar la rolul de primar.

În ultimii ani, el a activat în calitate de viceprimar, rămânând implicat în viața comunității chiar și după retragerea din funcția principală. Despre el, colegii au spus: „Ioan Sima a fost un om gospodar, un lider respectat și un coleg devotat și apreciat, care a reprezentat cu demnitate interesele cetățenilor din comunitatea sa și care a pus mereu binele comunei mai presus de orice”.

Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii

Citește și: Începutul lunii iulie aduce vești bune pentru unele persoane! Vor beneficia de un nou ajutor financiar

Ce spun oamenii despre Ioan Sima

Pe rețelele sociale, mesajele de condoleanțe nu au întârziat să apară. Foști colaboratori, prieteni apropiați și cetățeni ai comunei au descris cu emoție impactul avut de Ioan Sima asupra celor care l-au cunoscut.

„Rămas bun… prieten drag și camarad de nădejde. S-a stins din viață bunul meu prieten Ioan Sima… fostul primar, actualmente vice al comunei Victor Vlad Delamarina.

Un om cu o înaltă prețuire, un om cu un caracter notabil, un om de la care noi cei mai tineri am avut ce învăța, un om care a găsit rezolvare la orice ecuație… un om cu un suflet enorm de mare… unde încăpea toată zona Făget, Lugoj, Recaș, Buziaș și retur”, a scris un apropiat al fostului edil.

Citește și: Încă doi medici au murit la Timișoara! Care a fost cauza deceselor

Actualul primar al comunei, Ioan Cărdaş, a exprimat și el durerea colectivului din administrația locală. „Cu durere în suflet anunțăm trecerea în neființă a celui care a fost Sima Ioan, prietenul, colegul și viceprimarul Comunei Victor Vlad Delamarina. Dumnezeu să îți odihnească sufletul în pace, bunule. Îți vom păstra veșnic amintirea vie. Primarul și Colectivul Primăriei Victor Vlad Delamarina”, a transmis acesta într-o postare publică.