Sub aparența unei recompense gustoase, moneda-capcană a continuat să circule în grup, iar Flo a recunoscut, în cele din urmă, că i-a întins o cursă lui Iasmin, cel care a acceptat, naiv, tentația.
Ce mărturisire a făcut Flo, de față cu toți concurenții
La focul de tabără, în fața tuturor, Flo a explicat cum a reușit să paseze moneda către un alt concurent, sub pretextul unei recompense savuroase: „Eu le-am spus să votăm în grup o persoană care va primi, cu această monedă, o mâncare la fel de copioasă ca mine plus o surpriză plăcută. Au început să saliveze după mâncarea pe care eu am mâncat-o înainte, iar cel mai mâncăcios din grup a zis: ‘Băi, eu vreau să fac chestia asta’. Iasmin a acceptat moneda și acum este la el”.
Ce părea o simplă recompensă s-a dovedit a fi o strategie periculoasă. Moneda, care duce direct la eliminare dacă nu este pasată altcuiva până la finalul zilei, s-a transformat într-o povară uriașă pentru Iasmin.
Cu fața vizibil tulburată și vocea tremurândă, Iasmin a mărturisit că nu a știut că poate refuza tentația și că s-a bazat pe cuvântul lui Flo: „În primul rând, nu am știut că se poate refuza.(...) Nu mă așteptam să mă surprindă așa neplăcut. Este a doua oară când am încredere în el”.
Ce i-a spus Iasmin lui Flo, după gestul făcut
Chiar și în fața trădării, Iasmin a încercat să păstreze un ton demn, afirmând că nu este supărat, dar profund dezamăgit: „Am venit acum, seara, să ți-o înapoiez, pentru că mi-ai spus că îmi va face bine și eu m-am simțit prost că am luat tentația și ai zis că nu vrei. (...) Chiar dacă mi-ai făcut chestia asta, să știi că nu sunt supărat pe tine. Până la urmă, ai demonstrat că așa ești tu”.
Într-unul dintre cele mai emoționante momente ale serii, Iasmin a conchis: „Chiar dacă plec acasă, ce-mi pare mie rău e că am avut încredere în oamenii de aici”.
În „Tempting Fortune România”, fiecare decizie poate fi o sabie cu două tăișuri. Ceea ce părea o recompensă s-a transformat într-o armă, iar moneda eliminatorie rămâne, simbolic, greutatea care poate distruge nu doar o strategie, ci și încrederea dintre oameni.