Bărbatul a început să se simtă rău, a pierdut controlul volanului și s-a izbit violent de o mașină a unei școli de șoferi. Două tinere și un instructor au asistat la tragedie, informează Observator.
Un bărbat a murit în fața gării din Vaslui
Tragedia a avut loc joi, 9 octombrie, în municipiul Vaslui, chiar în zona Gării. Autoritățile au intervenit în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme. Din nefericire, un bărbat de 75 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator.
Echipajele de salvare au încercat să-l resusciteze pe bărbat, însă fără succes. A fost constatat decesul acestuia.
Două eleve și un instructor auto, implicați în accident
Conform sursei menționate anterior, bărbatul ar fi leșinat la volan în urma unui infarct, moment în care a pierdut controlul autoturismului. S-a izbit violent de o mașină a unei școli de șoferi, în care se aflau două eleve și un instructor auto.
Din fericire, aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.Citește și: Un influencer a murit într-un accident grav. Tânărul de 20 de ani și-a găsit sfârșitul chiar lângă cimitir
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii accidentului.