Impactul a fost extrem de violent, dar, în mod miraculos, persoana aflată la volan a reușit să se salveze în ultimul moment.
Citește și: Tată și fiică, victimele unui accident rutier pe DN6, în Mehedinți! Mașina lor a intrat într-un cap de pod
Șoferul a reușit să se salveze în ultimul moment
Potrivit observatornews.ro, evenimentul s-a produs în jurul orei 17:00, în apropierea unei treceri la nivel cu calea ferată. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, autoturismul a fost surprins de trenul Regio care circula pe ruta Ilva Mică – Dej Călători. Din fericire, șoferul a avut prezența de spirit să iasă din mașină înainte ca aceasta să fie izbită de locomotivă.
„În jurul orei 17:00, a avut loc un accident feroviar în localitatea Salva, unde un autoturism a fost lovit de trenul Regio, care circula pe ruta Ilva Mică – Dej Călători. Victima aflată în autoturism s-a autoevacuat înainte de impact, nefiind încarcerată", au transmis reprezentanții ISU Bistrița-Năsăud.
În tren se aflau aproximativ 50 de pasageri, însă, potrivit pompierilor, niciunul dintre aceștia nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Echipajele de intervenție sosite la fața locului au asigurat zona și au luat măsuri specifice pentru prevenirea unui posibil incendiu. Calea ferată a fost eliberată, iar trenul și-a putut relua circulația. Poliția urmează să stabilească împrejurările exacte ale producerii accidentului.