Ancheta a fost deschisa, dupa ce luni dimineata, seful trenului Orient Express a anuntat ca doua geamuri au fost sparte.
Politistii Serviciului Judetean al Politiei Transporturi Mures au inceput imediat cercetarea, insa ancheta a fost ingreunata de faptul ca, pâna la Curtici, judetul Arad, trenul a oprit o singura data, la Simeria, unde a stationat numai cinci minute, timp insuficient pentru cercetarea la fata locului. Ca urmare, fotografiile si masuratorile s-au facut in gara de la Curtici, unde s-a constatat ca, de fapt, sunt trei geamuri sparte, la vagoanele 12, 13 si 14, insa nu s-a putut stabili
daca acestea au fost distruse in mod intentionat sau daca pe drum a avut loc un accident provocat din cauze ce urmeaza sa fie identificate, potrivit Mediafax.
Trenul Orient Express a revenit, sambata, de la Istanbul la Gara de Nord din Bucuresti, de unde a plecat duminica spre Budapesta, avand programata o oprire turistica de aproximativ cinci ore in Sinaia.
Citește și: Tânără mămică, însărcinată pentru a doua oară, s-a stins din viață brusc, în timp ce dormea! Aceasta avea vârsta de doar 29 de ani
Citește si: Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu? Fostul afacerist și-a exprimat clar dorința și a lăsat directive apropiaților: „Ar trebui să iau legătura după decesul lui”
O
astfel de calatorie, Istanbul- Venetia, pe ruta Paris- Viena- Budapesta- Sinaia- Bucuresti- Varna- Istanbul- Bucuresti- Sinaia- Budapesta- Viena- Venetia a costat anul acesta 10.540 de euro, iar la anul, in 2013 peste 14.000 de euro, conform preturilor afisate online.
Sursa: Mediafax