Billy Vigar este un fost jucător al academiei Arsenal, care s-a stins din viață în dimineața zilei de joi, 25 septembrie 2025, în urma unei leziuni cerebrale suferite în timpul meciului. Fotbalistul de 21 de ani a fost plasat în comă indusă, însă încercările medicilor de a-i salva viața nu au avut succes.
Un fost jucător s-a stins din viață la 21 de an, în urma unei leziuni cerebrale suferite în timpul meciului
Tragicul accident care i-a luat viața fotbalistului de 21 de ani a avut loc în timpul unui meci disputat împotriva echipei Wingate & Finchley, organizat sâmbătă, 20 septembrie 2025. În timpul meciului de fotbal, Billy Vigar a încercat să împiedice mingea să iasă în afara terenului, însă această mișcare s-a dovedit a fi mult mai periculoasă decât anticipase.
Fotbalistul de 21 de ani s-a lovit puternic de zidul de beton aflat la marginea terenului.
Încercările medicilor pentru a-i stabiliza starea nu i-au putut salva viața, în dimineața zilei de joi, 25 septembrie 2025, fiind declarat decesul lui Billy Vigar.
„După ce a suferit o leziune cerebrală gravă sâmbăta trecută, Billy Vigar a fost pus în comă indusă. Marți a avut nevoie de o operație pentru a-i spori șansele de recuperare. Deși acest lucru l-a ajutat, leziunea s-a dovedit a fi prea gravă pentru el și a decedat joi dimineață”, a transmis clubul sportiv, pe Facebook.
Billy Vigar și-a dedicat întreaga viață fotbalului, alăturându-se academiei clubului Arsenal în anul 2017, la vârsta de 14 ani. În anul 2022, tânărul fotbalist a semnat un contract profesionist. Parcursul promițător al fotbalistului i-a asigurat un loc în echipa Chichester City, acolo unde era atacant.