Dacă vă doriți să vă impresionați apropiații cu un desert delicat și aerat, atunci aflați că acest articol vă este dedicat. În rândurile ce urmează vă vom sări în ajutor prin a vă prezenta unul dintre cele mai populare deserturi din lume. Este vorba despre tiramisu, desigur. În articolul de azi veți afla tot ce trebuie să știți despre el: care sunt originile sale și cum să preparați cea mai ușoară rețetă de tiramisu.
În primul și în primul rând, ne dorim să ne concentrăm pe originile acestuia.
Această rețetă de tiramisu surprinde prin ușurința cu care se poate prepara. Tot ce aveți nevoie sunt: o cană de cafea proaspăt pregătită, la temperatura camerei, puțin lichior de cafea, dar doar dacă doriți, o cutiuță de brânză mascarpone, o cutiuță de frișcă lichidă, puțin zahăr și esență de vanilie, după gust, precum și un pachet de pișcoturi clasice și puțină pudră de cacao, neîndulcită. Iată și cum se prepară. Dacă alegeți să folosiți și lichior de cafea, tot ce trebuie să faceți este să puneți două lingurițe în cafeaua clasică și să amestecați bine. Apoi, vă ocupați de cremă. Într-un bol încăpător, bateți frișca lichidă până devine aerată. Într-un bol separat, amestecați brânza mascarpone cu zahărul și esența de vanilie, după gust. Combinați apoi cele două creme obținute, încorporând ușor, fără mișcări bruște, pentru a păstra efectul aerat obținut. Lăsați la frigider și acum vă ocupați de asamblare. Într-o tavă dreptunghiulară, încăpătoare, așezați jumătate din cantitatea de pișcoturi înmuiate în cafea, ca bază. Aveți însă grijă să nu le înmuiați prea tare. Doar scufundați o secundă și scoateți pișcoturile, ca să evitați fărâmarea lor. Puneți deasupra câteva linguri din crema obținută, aplatizați frumos și continuați la fel, cu încă un strat de pișcoturi. La final, întindeți și ultimul strat de cremă și presărați cu puțină pudră de cacao pe deasupra. Puteți să radeți și o tabletă de ciocolată, dacă vă doriți să adăugați mai multe texturi. Tot ce contează este să lăsați la frigider câteva ore, pentru a-și prinde aromele. Vă garantăm că vă veți uimi toți apropiații.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Iar acum că ați aflat toate detaliile despre rețeta de tiramisu, v-ați convins de simplitatea sa? Noi așa sperăm! Pentru și mai multe sfaturi, puteți naviga mediul online.