Tragedia s-a produs chiar în această dimineață, în Budești, județul Maramureș. Din cauză că era într-o severă stare de ebrietate, șoferul a pierdut controlul mașinii, provocând un accident cu două victime, una dintre ele a decedat, iar cealaltă se află la spital.
Cum s-a produs teribilul accident din Maramureș
Bolidul de lux condus de șoferul băut a deviat imediat de pe carosabil, izbindu-se de un plop și de un stâlp de beton. Spre surprinderea tuturor, autorul faptei este teafăr, însă, în schimb, alte două persoane care se aflau în mașină nu au avut același noroc.
„În aceasta dimineață, pe raza localității Budești a avut loc un accident rutier, cu un autoturism intrat într-un stâlp de electricitate”
În mașină se mai afla un bărbat, care a fost transportat de urgență la spital, dar și o fată de doar 21 de ani, care a murit pe loc în urma cumplitului accident.
„În urma impactului violent, o persoana de sex feminin, în vârstă de 21 de ani a decedat, un bărbat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului Județean, iar cea de-a treia persoana nu a avut nevoie de îngrijiri medicale”, explică cei de la ISU Maramureș.
Citește si: Urlete de durere la înmormântarea lui Cristian, tânărul luat de viitură în Italia! Imagini copleșitoare
Ce au depistat polițiștii când l-au testat pe șofer
Toți cei aflați în autoturism ar fi fost prieteni foarte buni, iar în timpul accidentului aceștia se întorceau de la o cabană din apropiere, după ce ar fi petrecut toată noaptea, informează Observator.
Atât echipajele de salvare, cât și autoritățile competente s-au prezentat imediat la locul în care s-a produs accidentul din Budești.
„La fața locului s-au deplasat forțe de intervenție din cadrul Detasamentului de Pompieri "Cpt. Marchis Adrian" Baia Mare, a Detasamentului Sighetu-Marmatiei și a punctului de lucru Cavnic”, constând în: o autospecială de stingere; un echipaj de d escarcerare; un echipaj de Terapie Intensiva Mobilă; un echipaj de prim ajutor SMURD; o autospecială de transport persoane și victime multiple”, transmite sursa citată.
Odată ajunși la fața locului, polițiștii l-au testat pe șofer cu dispozitivul etilotest, care a indicat un rezultat de 0.90 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Organele de poliție cercetează în continuare acest caz, în scopul de a stabili contextul în care s-a produs respectivul accident.
Citește și: Un tânăr de 25 de ani a fost găsit mort pe stradă, în Târgu Lăpuș. Care este, de fapt, cauza decesului?