Sporturile care fac furori printre vedete. Ai face aşa ceva?

,

E deja ştiut că sportul este foarte sănătos şi că te ajută să ai un trup de invidiat, iar activităţile de mai jos au câştigat o mulţime de adepţi printre celebrităţi.

Fotbalul nu mai este singurul sport la modă şi când vine vorba despre mişcare şi tot mai multe persoane au început să aleagă activităţi inedite şi nu doar practicatul exerciţiilor la sală. Ca de obicei, vedetele dau tonul şi, cu ajutorul lor, au devenit tot mai populare activităţi care în trecut nu prea erau practicate. Lasă-te inspirat de ele şi încearcă măcar o dată una dintre acestea:

1. Pe pârtie, cu adrenalina la maximum

Se apropie iarna şi este un prilej excelent de a încerca (sau de a te perfecţiona) un sport de iarnă. În locul clasicelor schiuri, încearcă snowboardul, care face furori acum printre vedete. Nu îţi trebuie decât câteva astfel de accesorii şi o pârtie cu multă zăpadă. După cum vezi, modelele sunt variate, la fel şi preţurile. Poţi, de pildă, să începi prin a-ţi cumpăra un echipament mai ieftin, de probă, şi apoi să investeşti o sumă mai mare în acest sport atât de solicitant, dar care îţi ridică şi nivelul de adrenalină din sânge.

Vedete precum Angelina Jolie, Brad Pitt, Kim Kardashian sau Paris Hilton au fost văzute pe pârtie cu plăcile în mână. Nici nu e de mirare, având în vedere cât de distractiv este să aluneci pe pârtie, în timp ce în jurul tău ai un peisaj care îţi taie respiraţia. Poţi să practici snowboardingul în o mulţime de locuri de la noi din ţară, pe pârtiile de pe Valea Prahovei, dar şi pe cele din Sibiu, Harghita, sau Neamţ.

2. Echitaţia, un sport care câştigă teren

Este un sport ales, considerat a fi unul pentru oamenii cu posibilităţi financiare mai ridicate. În ultimii ani, însă, a devenit tot mai popular şi tot mai accesibil. Se poate face în ţară la noi în majoritatea oraşelor, mai ales în cele mai mari. Este fascinantă relaţia dintre oameni şi animale, iar experienţa exchitaţiei trebuie încercată măcar o dată.

Madonna, Nicole Kidman sau Brad Pitt sunt doar câteva exemple de vedete care practică echitaţia. Este, în mod cert, un sport foarte plăcut şi nu chiar atât de scump încât să nu-l încerci măcar o dată.

3. Escalada, un sport care îţi pune tot organismul în mişcare

Să urci pe munte este o adevărată plăcere. Te deconectează total de la activităţile de zi cu zi, îţi pune sângele în mişcare şi vei descoperi locuri de o frumuseţe rară. Poţi escalada munţii din ţara noastră, apoi să treci şi la cei din Europa, ai suficienţi la dispoziţie. Când vremea nu-ţi permite să te bucuri de munte, poţi să mergi la o sală de escaladă, faci la fel de multă mişcare acolo ca şi la o sală de fitness.

Keira Knightley, Jessica Biel sau Taylor Swift sunt fane ale căţăratului. Probabil cu ajutorul lui reuşesc şi să-şi menţină atât de bine siluetele.

4. Pe val, la propriu şi la figurat

În ţara noastră nu prea se practică surfingul, însă în alte ţări este extrem de popular. Deşi pare un sport foarte exotic, de care se bucură doar cei California, Hawaii sau Australia, poţi să îţi pui la treabă placa de surf şi în Franţa, la Hossegor, sau în Scoţia, la Thurso. Trebuie să-l încerci măcar o dată, cu siguranţă te vei simţi precum în peliculele americane filmate pe plajele însorite de pe coasta de Vest.

E un sport deosebit, care are nevoie de mult exerciţiu, însă odată ce începi să stăpâneşti valurile, vei vedea cât de distractiv poate să fie. Îl practică o mulţime de actori de la Hollywood, printre care şi Cameron Diaz sau Matthew McConaughey.

Care dintre aceste sporturi ţi se pare cel mai interesant?

Sursa foto: Shutterstock

 

 

Citește și:

De pe podiumul “Bravo, ai stil! Celebrities”, direct pe coperta de revista! “Cover Girl”, conceptul inedit care le va provoca stilistic pe concurente, in editia de sambata seara...

"Va implor..." Apelul disperat al unei mamici dupa ce fata bebelusului ei s-a umplut de rani si cicatrici

Lia Olguta Vasilescu: "Pensiile aflate pe legi speciale se dubleaza! Daca v-am spus ca sunt si prosti si iresponsabili"

Spitalul Metropolitan Bucuresti, cand incepe constructia primului spital inteligent din Romania

FOTO Paula: prima reactie dupa ce a fost eliminata de la "Puterea Dragostei" - "Sa stea linsitite cobrele astea"


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Te-ar mai putea interesa
Cookies