Astfel, luminitele vor fi aprinse pe data de 6 decembrie, de asemenea in aceeasi perioada vor fi organizate si trei targuri. Acestea vor fi amplasate in fata magazinului Unirea, in Piata Universitatii si respectiv in Parcul Herastrau.

Diana Dumitrescu surprinde cu o transformare totală, atât spirituală, cât și de imagine. Actrița s-a botezat în religia penticostală.
Florin Barbu, ministrul Agriculturii, a anunțat că Programul pentru şcoli al Uniunii Europene va funcționa și în anul școlar 2025-2026.
Doi tineri au fost găsiți fără suflare în cada unui hotel din Brazilia. Cu doar câteva ore înainte, cuplul sărbătorea ziua de naștere a fiicei lor.
Moment romantic în ediția de azi, 10 februarie, a emisiunii Casa Iubirii. Daniel i-a oferit un trandafir roșu lui Criss, iar gestul a aprins flacăra pasiunii.