Această situație a uimit pe toată lumea, mai ales pe cele două concurente din „Casa iubirii”, care avuseseră o mică ceartă înainte să afle că au ajuns amândouă favoritele săptămânii.
Cine sunt concurentele care împart titlul de Favorit al săptămânii
Atunci când a venit momentul ca Andreea Mantea să anunțe concurentul favorit al săptămânii, aceasta a strigat numele Veronicăi și al Liei, iar în momentul în care cele două s-au dus să ridice cecul, au rămas cu adevărat surprinse de această situație.
„Ce dubios...”, a spus Veronica.
Dacă pentru Veronica a devenit o obișnuință să câștige titlul care vine la pachet cu cecul de 5.000 de lei, pentru Lia a fost prima dată când a avut parte de această onoare, motiv pentru care a fost foarte entuziasmată: „E ciudat pentru prima dată să fiu aici nu pentru eliminare, ci pentru cec.
Ulterior, a venit rândul Veronicăi să le mulțumească susținătorilor ei pentru că îi sunt alături și o votează în număr mare: „Dragii mei susținători, vă mulțumesc pentru că mă votați și pentru că sunteți acolo, alături de mine. Sunteți puternicii mei și eu sunt puternica voastră”.
Citește si: Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Lia se bucură pentru că a obținut pentru prima oară cecul
Înainte de a se întoarce la locurile lor, Veronica a ținut să o felicite pe Lia pentru numărul mare de voturi primite din partea fanilor, care au propulsat-o spre acest premiu: „Felicitări, Lia! Mă bucur pentru tine!”.
Lia pare să fi uitat de supărarea de mai devreme și îi răspunde Veronicăi: „Mulțumesc, Veronica, la fel!”.
Spre finalul acestui moment, Andreea Mantea a ținut să tragă o concluzie despre această situație surprinzătoare: „Vedeți ce ciudat este? Una tocmai a ieșit dintr-o cunoaștere, alta se pregătește să intre într-o cunoaștere. Poate că oamenii o plac pe Lia așa, în această nouă versiune”.
Lia i-a răspuns prezentatoarei: „E frumos să știu că mă apreciază lumea, chiar dacă mai am scăpări. Înseamnă că cineva mă apreciază așa cum sunt, cu minusuri, plusuri”.