Insa, inainte sa va instalati in noua casa, este obligatoriu sa mergeti la shopping si sa va cumparati obiectele cu care o sa va mobilati locuinta. Iata cateva sfaturi care va vor ajuta in tot procesul de cumparare al mobilierului.
Stati de vorba inainte
Nu dati iama in magazine inainte sa stati de vorba si sa cadeti de acord asupra obiectelor de mobilier pe care vreti sa le cumparati. Fiecare dintre voi ar fi bine sa-si noteze, pe o foaie, ce isi doreste de la corpurile de mobilier principale din locuinta, cum ar fi patul, dresingul, canapeaua sau fotoliile. Apoi, uitati-va impreuna pe cele doua foi si alegeti elementele comune. In cazul in care ceea ce v-ati trecut pe foi este foarte diferit, nu va ramane decat sa comunicati mai mult despre asteptarile fiecaruia dintre voi. Este posibil chiar sa va certati, insa mai bine sa o faceti acasa, decat in magazinul de mobila, in raionul de canapele extensibile! Mai devreme sau mai tarziu o sa ajungeti, cu siguranta, la un consens. Important este sa nu fiti incapatanati si sa fiti dispusi la compromisuri. Fiecare dintre voi!
O varianta ca sa va puneti de acord cat mai repede asupra mobilierului ar fi sa luati legatura cu un specialist in amenajari interioare si sa-i povestiti cum v-ar placea sa arate, intr-un final, casa voastra. Platiti-l pe respectivul expert ca sa va faca o macheta, daca vreti sa stiti ce aveti de facut astfel incat sa ajungeti sa traiti in casa visurilor voastre.
Uitati-va la buget
Analizati foarte bine bugetul de care dispuneti pentru achizitia obiectelor de mobilier. Daca nu aveti foarte multi bani, cel mai bine ar fi sa va cumparati doar strictul necesar. Adica mobila de bucatarie, un cadru de pat, o saltea pentru pat si un dulap mai mare in care sa va pastrati hainele. Mobilierul din sufragerie si baie mai poate astepta, mai ales daca in casa veti locui doar voi doi si nu va ganditi sa aveti, prea curand, un copil.
Nu uitati de macheta pe care v-a realizat-o expertul in amenajari interioare, chiar daca o sa cumparati doar strictul necesar in materie de mobilier. Aveti grija ca piesele pe care le veti achizitiona sa se incadreze in planul gandit cu specialistul in amenajari interioare.