Va urma minivacanța cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului
Sursa:
crestinortodox.ro; freepik.ro
Bugetarii se vor bucura de zile libere în zilele de 14 și de 15 august, prin intermediul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului. Însă, angajații în mediul privat nu vor avea aceleași beneficii, având parte fie doar de o zi liberă, pe 15 august, fie de niciuna.
Concret, Guvernul a stabilit ca ziua de 14 august 2023 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul public, întrucât acestea se află între sărbătorile legale în care nu se lucrează, potrivit Codului Muncii, și zile de repaus săptămânal. Astfel, angajații la stat vor avea 4 zile de minivacanță.
Cum vor fi compensați cei care nu beneficiază de zilele libere
Pentru cei care lucrează la privat, ziua liberă va fi doar pe 15 august. Iar angajații care lucrează chiar și în zilele de sărbătoare legală trebuie să primească compensații din partea angajatorilor.
Aceștia au două opțiuni, fie să ofere sporuri salariale, fie să acorde zile libere angajaților în următoarele 30 de zile din momentul sărbătorii legale, conform observatornews.ro.
Dacă angajatorii nu respectă măsurile enumerate anterior, sunt pasibili pentru amenzi a căror valoare se încadrează între sumele de 5.000 – 10.000 de lei.
Următoarea sărbătoare legală, de după cea de Sfânta Maria Mare, va fi de Sfântul Andrei, pe data de 30 noiembrie, care va fi într-o zi de joi.
Mai apoi, va urma Ziua națională a României, de 1 decembrie. Prin urmare, în perioada aceea, românii vor avea o altă minivacanță, prin comasarea sărbătorilor de Sfântul Andrei (joi) și 1 Decembrie (vineri) cu weekend-ul de după acestea.
Imediat înainte de intrarea în 2024, va mai fi un alt liber prelungit, cu ocazia Crăciunului. Prima zi de Crăciun va cădea luni (25 decembrie), iar a doua zi de Crăciun a fi marți (26 decembrie), astfel, acestea vor fi unite cu weekend-ul de dinaintea lor.
Gina Pistol, în vârstă de 44 de ani, a reușit în sfârșit să ajungă la greutatea ideală, pentru a arăta perfect și a avea o stare cât mai bună de sănătate
Într-un context economic marcat de scumpiri, unele primării încearcă să ofere sprijin financiar persoanelor vârstnice și celor cu venituri mici, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.