Află ce sărbătoare este în calendarul ortodox pe 18 septembrie 2025! Data la care Biserica Ortodoxă îl pomenește pe Sfântul Ierarh Eumenie.
Rugăciunea vindecătoare pe care este bine să o rostești pe 18 septembrie!
Calendar ortodox 18 septembrie 2025
Sărbătoare 18 septembrie. Sfântul Ierarh Eumenie este sărbătorit în fiecare an pe data de 18 septembrie în calendarul ortodox.
Sfântul Ierarh Eumenie a trăit în secolul al VI-lea. Acesta a știut încă de la o vârstă fragedă că își dorește să urmeze calea Domnului, motiv pentru care a decis că este momentul să renunțe la toată averea pe care o avea, dar și să-și protejeze trupul. Pentru a începe călătoria sa spirituală, Sfântul Ierarh Eumenie a decis să-și împartă toată averea celor săraci și nevoiași, după care să se retragă în rugăciune și post, astfel încât să-și curețe trupul, mintea și sufletul.
Sfântul Ierarh Eumenie a început astfel să se tămăduiască pe sine, urmând ca în continuare să-i tămăduiască pe alții. Acest Sfânt a renunțat complet la viața pe care o avea înainte, însă după ce a primit darul Duhului Sfânt, Sfântul Ierarh Eumenie a început să radieze. Toate faptele bune făcute pentru cei din jurul său l-au ridicat pe acesta la rangul de episcop al Gortinei.
Citește și: Cea mai puternică rugăciune pentru copii: Îi va feri pe cei mici de toate relele și suferințele
Pe parcursul vieții sale, Sfântul Ierarh Eumenie a realizat o serie de minuni inexplicabile. Acesta a reușit să îmblânzească un șarpe veninos care venea să-l atace, a vindecat nenumărate persoane bolnave și a izgonit demoni.
Sărbătoare 18 septembrie
Acatistul rostit către Sfântul Ierarh Eumenie, sărbătorit pe 18 septembrie în calendarul creștin
Având, Părinte Eumenie, pe Hristos, Care ascultă Dumnezeieștile tale rugăciuni, îmblânzește-L pe Dânsul, fericite, către cei ce cu dragoste te laudă pe tine.
Din tinerețe, cuvioase, iubind smerirea cea pricinuitoare de înălțare, ai smerit pe șarpele cel trufaș și vădit te-ai îmbogățit cu daruri de tămăduiri.
Slavă Tatălui și Fiului și Sfântului Duh.
Organ primitor al Duhului te-ai făcut, supunând sufletului cugetele trupului prin multe nevoințe; partea cea mai slabă ai silit-o a sluji celei mai bune.
Și acum și pururea și în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Acum s-au împlinit proorociile cele pentru tine, Născătoare de Dumnezeu, Stăpână; căci pe Cel pe Care L-au vestit mai înainte glasurile proorocilor, L-ai încăput în pântecele tău, în două Firi, desăvârșit.