S-a varsat sange in Ankara! 28 de oameni au murit in urma unui atentat cu bomba care a zguduit din temelii capitala Turciei

O masina capcana a explodat in piata centrala, in momentul in care prin zona trecea un convoi militar.

Momentul deflagratiei a fost surprins de o camera de supraveghere din zona. In imagini se poate vedea clar strada, iar in fundal, un autobuz care asteapta la semafor. In acest mijloc de  transport se aflau ofiterii unei unitati militare din zona. Masina-capcana a explodat chiar in momentul in care autobuzul trecea pe langa ea.

Trei minute. Atat a durat pana la sosirea primelor ambulante la fata locului. 61 de oameni au suferit rani serioase si au fost dusi de urgenta la spital. Din pacate, pentru alte 28 de persoane nu s-a mai putut face nimic. Politia a evacuat de urgenta intreaga zona.

La nici cateva secunde dupa deflagratie, panica a curpins intreaga zona. Oamenii alergau disperati in toate partile, in incercarea de a se indeparta de locul exploziei.

Explozia s-a produs in cartierul Cankaya, aflat foarte aproape de Parlament dar si de sediul Statului Major al Armatei. Oficialii turci spun ca atentatul a fost extrem de bine pus la punct, intrucat securitatea in acest perimetru este marita. Cu toate acestea, atacatorul a reusit sa amplaseze o masina-capcana, pe care s-o detoneze chiar in momentul in care trecea pe acolo convoiul militar. Automobilul folosit fusese inchiriat din alta localitate in urma cu doua saptamani.

Atentatul nu a fost deocamdata revendicat de nicio grupare terorista. Premierul Turciei spune insa ca autorul a fost identificat si ca este vorba despre un tanar sirian cu legaturi catre un grup separatist kurd. Oficialii de la Ankara au lansat deja cateva atacuri aeriene in nordul Irakului, care au vizat mai multe pozitii ale membrilor PKK.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate