România clanurilor!

Este oare acest Daniel Uţă zis Danezu` atât de puternic încât să instaureze anarhia în Târgovişte?

Cine îl ţine în braţe pe acest individ? Cine este în spatele sau de-şi poate permite să terorizeze un întreg oraş!? Noi am făcut investigaţii şi am descoperit că  gruparea din care face parte Danezu' are relaţii cu grupări mafiote din întreaga ţară! În spatele lui Danezu' stă o grupare extrem de temută. Investigaţiile serviciilor secrete ale Ministerului de Interne au scos la iveală un veritabil păienjeniş al crimei organizate. Nu lipsesc traficul de carne vie, răpirile, şantajul,  tâlhăria, infracţiunile economice şi omorul la comandă. Cap de afiş:  Florin Nicolae Pârjol, fost Ghinea, zis Ghenosu. Între 2000 şi 2003 el ar fi pus bazele uneia dintre cele mai mari grupări de crimă organizată. Tentaculele caracatiţei plecau din Târgovişte şi ajungeau până în Italia, Spania şi Franţa. De unde atâta putere!? Ghenosu nu era singur! Relaţiile dintre interlopi s-au închegat adesea în cadrul unor petreceri de pomină. Cei mai de seamă manelisti le cântau sutelor de indivizi, adunaţi parcă să pună ţara la cale. Nu a fost numai pace între interlopi. Adesea, îşi reglau conturile în stradă. Danezu' n-a fost niciodată printre capii clanului Ghenosu'.  La numai 21 ani este cunoscut deja ca racolator de fete. Le trimitea în Italia, Spania, Franţa ori Austria, unde alţi membri ai grupării le transformau în prostituate! O familie din Târgovişte trăieşte un adevărat calvar.  În urmă cu trei ani, fiica lor a dispărut de acasă... Tânăra a  lăsat în urmă un bilet în care spunea că a plecat cu Danezu' în Italia.  Fata fusese obligată să facă trotuarul ... După ce a fost salvată, poliţiştii din Târgovişte au încercat s-o convingă să depună plângere, însă... Nu numai proxenetismul le umplea conturile mafioţilor. O parte dintre ei se ocupau cu skimming bancar - fraudarea cărţilor de credit. Iată cum au reuşit să golească atâtea şi atâtea conturi: Ultraj, distrugere,vătămare corporală, deţinere ilegală de armament! IToate aceste acuzaţii au căzut, de-a lungul timpului, pe capul lui Ghenosu. După trei ani de anchete, şi 22 de dosare penale întocmite pe numele lor, Ghenosu şi 11 locotenenţi ai săi au fost arestaţi. Câteva luni mai târziu, au fost însă cu toţii eliberaţi. La scurt timp, Preşedintele Secţiei penale a Tribunalului Prahova, judecătorul Dumitru Rebegea, cel care i-a pus în libertate a fost, la rându-i, arestat. Oamenii legii au demonstrat că luase mită 37 000 de euro. Acum nimeni nu mai ştie nimic despre Ghenosu. Se bănuieşte, însă, că ar fi trimis mai multe semnale de răzbunare poliţiştilor din Târgovişte.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate