Regina Elizabeta este dezamagita: ducii de Sussex renunta la rolul in familia regala si vor trai pe cont propriu

Regina Elizabeth II a Marii Britanii este dezamăgită de decizia ducilor de Sussex de a renunţa la rolul în familia regală, scrie BBC.



Prinţul Harry, al şaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, şi soţia lui, americanca Meghan Markle, au anunţat miercuri seară că renunţă la îndatoririle regale şi că vor trăi atât în Marea Britanie, cât şi în Canada.

Totuşi, ei vor continua să îşi îndeplinească îndatoririle faţă de regină, Comunitatea Naţiunilor şi patronaje.

Aparent, niciun membru al Casei Regale britanice nu a fost consultat ori anunţat anterior cu privire la această decizie.

Palatul Buckingham a confirmat că au loc discuţii cu cei doi. „Discuţiile cu ducele şi ducesa de Sussex se află într-un stadiu incipient. Înţelegem dorinţa lor de a avea o abordare diferită, dar acestea sunt probleme complicate care vor lua timp”, este mesajul preluat de presa britanică.

Ducii de Sussex au transmis decizia lor, miercuri, pe Instagram. Cei doi au spus că distanţarea de familia regală este şi din cauza presiunii mass-media. Cuplul a mai precizat că va fi „independent financiar”.

Prinţul Harry şi Meghan Markle au anunţat că renunţă la statutul pe care îl au în cadrul familiei regale, urmând să-şi stabilească un alt rol şi îşi vor împărţi timpul între Marea Britanie şi America de Nord.

"După multe luni de reflecţie şi discuţii interne am ales să facem o tranziţie în acest an prin a ne stabili treptat un nou rol în cadrul acestei instituţii", au scris ducii de Sussex pe Instagram. "Intenţionăm să renunţăm la statutul de "seniori" în cadrul familiei regale şi să lucrăm pentur a deveni independenţi financiar, continuând în acelaşi timp să o susţinem pe Majestatea Sa Regina. Încurajarea voastră, în special în ultimii ani, ne-a făcut să facem acest pas".

Planurile lor de viitor includ atât Marea Britanie, cât şi America de Nord, fără a-şi neglija atribuţiile faţă de Regină, de Commonwealth şi de patronaje.

"Acestea ne vor permite să ne creştem fiul să aprecieze tradiţia regală în care s-a născut, oferind familiei noastre spaţiul necesar pentru a se concentra asupra unui nou capitol, dar şi să ne lansăm o entitate proprie de caritate. Suntem nerăbdători să împărtăşim toate detaliile privind următorul pas, pe măsură ce vom continua să colaborăm cu Majestatea Sa, cu prinţul de Wales, ducii de Cambridge şi cu toate părţile relevante. Până atunci, vă rugăm să primiţi mulţumirile noastre pentru sprijinul continuu", a scris cuplul regal.

mesaj

Ducii de Sussex au ataşat mesajului o fotografie din 2017, când şi-au anunţat logodna.

Cei doi au declarat că distanţarea de familia regală este şi din cauza presiunii mass-media.

"Orice femeie, când este însărcinată, este vulnerabilă. Este o mare provocare. Şi, mai ales când eşti femeie, asta înseamnă mult. Şi adăugaţi la asta faptul că eşti mamă tânără şi tânără căsătorită", a explicat ea în documentarul „Harry & Meghan: An African Journey“, turnat în timpul sejurului cuplului princiar în Africa.

Ducesa de Sussex a mărturisit că a fost o luptă grea, recunoscând că din această cauză a ajuns "mai mult să existe decât să trăiască".

La rândul său, prinţul Harry a răspuns zvonurilor, care, de câteva luni, se referă la răcirea relaţiei sale cu prinţul William. Ducele de Sussex a recunoscut că fratele său mai mare şi cu el merg de acum "pe drumuri diferite" şi că relaţia lor traversează "zile bune" dar şi "zile rele".

regina

Citeste si: Regina Elisabeta le face cadouri de Craciun angajatilor sai. Ce dar special le ofera suverana celor 1500 de oameni

Citeste si: Averea Reginei Elisabeta a II-a este ENORMA. Cat de bogata este, cu adevarat, suverana si cat va mosteni copilul printului Harry si al lui Meghan Markle

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
` `
`
Setari de confidentialitate