Grupul, format din prieteni cu vârste în jur de 20 de ani, se deplasa spre Dundalk pentru o ieșire în oraș, când mașina în care se aflau, un Volkswagen Golf, s-a izbit frontal cu un Toyota Land Cruiser, în zona Gibstown, notează Observator.
Cine erau cei cinci prieteni care au sfârșit împreună
Autoritățile au anunțat că evenimentul rutier s-a produs sâmbătă, 16 noiembrie, la scurt timp după ora 21:00. Șase prieteni se deplasau spre Dundalk pentru o ieșire în oraș, când mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un alt autoturism și a fost cuprinsă de vâlvătaie. Cinci persoane s-au stins pe loc și doar una a scăpat cu viață, însă a fost transportată în stare gravă la spital.
Victimele au fost identificate ca fiind: Chloe McGee (23 de ani) și Shay Duffy (21 de ani), ambii din Carrickmacross, Alan McCluskey (23 de ani) și Dillon Commins (23 de ani), amândoi din Drumconrath și Chloe Hipson (21 de ani), originară din Lanarkshire, Scoția.
Una dintre victime era profesoară și abia se angajase
Tânăra Chloe era profesoară și ieșise în oraș pentru a sărbători angajarea sa.
„Cu mare tristețe vă informez că tânăra noastră profesoară excepțională de Educație Tehnologică și Grafică, domnișoara Chloe McGee, s-a stins în urma unui incident rutier. Vă rugăm să păstrați un gând sau o rugăciune pentru familia domnișoarei McGee și pentru toți cei afectați de tragedia din noaptea trecută.
Citește și: Un microbuz s-a răsturnat pe un drum din Constanța! Sunt mai multe victime
În celălalt autovehicul implicat se afla un cuplu de tineri, care a fost ușor vătămat și a primit îngrijiri medicale la fața locului.