Andreea Cuciuc și-a pierdut viața pe 15 noiembrie 2024, în timpul Balului Bobocilor organizat într-un local din Chișinău. Adolescenta a acuzat stări de rău și s-a prăbușit la scurt timp, medicii sosiți la fața locului nereușind să o salveze.
Reacția lui Cristian Botgros după acuzațiile lansate de familia Andreei Cuciuc
După cele întâmplate, părinții Andreei, Diana și Igor Cuciuc, au declarat că tânăra ar fi fost victima unui gest deliberat. Ei susțin că Cristian Botgros ar fi pus substanțe interzise în băutura fetei, acuzație pe care tânărul o respinge categoric. Familia Cuciuc a afirmat chiar că este dispusă să solicite exhumarea trupului fiicei lor pentru a clarifica circumstanțele morții.
Cristian Botgros a povestit că se afla la petrecere împreună cu iubita sa, cea mai bună prietenă a Andreei, și că moartea tinerei l-a afectat profund.
„În primul rând, eu am fost alături de prietena mea la acel eveniment, a fost al instituției, făcut cu toți colegii la un local, după Balul Bobocilor. Eu am venit doar pentru prietena mea și nu doar pentru ea, dar zic să retrăiesc momentele alea care, cu 4-5 ani în urmă, mă duceam și eu la baluri de genul și… eu nu m-am așteptat la așa o chestie, chiar nu m-am așteptat…”, a declarat tânărul, citat de Wowbiz.
El a mai spus că o cunoștea pe Andreea de mică, fiind apropiat de familia Cuciuc:
„Nimeni nu se aștepta, cu siguranță, dar fata asta a crescut în ochii mei, dar ea, a avut o prietenie strânsă de 2 ani, care pentru ea înseamnă o viață întreagă. Și o știam pe Andreea de mică, când venea la Porumbescu, mai venea cu nenea Igor Cuciuc, mai venea și… mă rog. Când am început să fiu cu ea (iubita lui), mai veneam la ea unde învăța, veneam la prietena mea, zic, vă dați seama să o văd pe ea și ieșea mereu cu Andreea sau se cuprindeau, sau ceva. Eram obișnuit cu asta, vă dați seama… Am dansat în ultimul moment cu ei de mână, am mâncat, am băut, am dansat și la un moment dat… s-a întâmplat ce s-a întâmplat. N-am explicație, pur și simplu…”, a mai spus Cristian Botgros.
Cristian Botgros va acționa în instanță familia Cuciuc
Tânărul a mărturisit că a mers la cimitirul unde este îngropată Andreea, acolo unde se află și bunica sa, mărturisind că momentul a fost copleșitor.
„În cazul meu, faptul că ea suferă (iubita lui), sufăr și eu de 2 ori. Am venit la cimitirul Armenesc, unde și bunica mea a fost înmormântată, am simțit 2 dureri odată, deci vedeam tot peisajul și parcă exact pe bunica mea o înmormântau. Am simțit 2 dureri odată… nu puteam să stau acolo, pur și simplu, nu suportam!”, a povestit Cristian.
După valul de acuzații care au circulat în mediul online, Cristian Botgros a transmis un mesaj public în care anunță că va merge pe cale legală pentru a-și apăra numele.
Citește și: Charles Coste, fost campion olimpic, s-a stins din viață la 101 ani
„În ultimele zile, am fost ținta unor acuzații absurde și dureroase, care m-au afectat nu doar ca artist, dar și ca om. Această campanie de defăimare mi-a provocat o suferință enormă mie și familiei mele. Aleg însă să răspund prin adevăr, demnitate și lege, nu prin ură. Cei care astăzi aruncă cu vorbe grele uită că și eu sunt fiu, frate, om, și că în spatele unui nume există o familie care suferă. Ceea ce se întâmplă acum depășește limitele umanității și devine o tentativă de distrugere publică a unei familii”, a scris tânărul pe rețelele sociale și citat de sursa menționată mai sus.
El a transmis, totodată, un mesaj de compasiune pentru familia artistei din Republica Moldova:
„Îmi pare sincer rău pentru pierderea suferită de familia Cuciuc. Orice părinte are dreptul să sufere, dar nimeni nu are dreptul să distrugă alți oameni în numele durerii sale. Voi merge până la capăt pe calea adevărului și a legii, pentru a-mi apăra numele și pentru ca asemenea atacuri să nu mai lovească niciodată pe nedrept. Cu recunoștință față de cei care mi-au rămas aproape, Cristian Botgros.”