Incident ul șocant s-a petrecut luni, în plină desfășurare a unui proces privind un litigiu de proprietate. Judecătorul Astrit Kalaja, care prezida ședința la Curtea de Apel, a fost ținta principală a atacatorului.
Judecătorul a fost împușcat mortal în sala de judecată
Deși a fost transportat de urgență la spital, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața. „Judecătorul a fost transportat de urgență la spital, dar a decedat pe drum”, a transmis poliția într-un comunicat citat de The Guardian.
Potrivit autorităților, atacatorul a fost reținut la scurt timp după ce a părăsit clădirea.
Incidentul a stârnit reacții imediate din partea oficialilor albanezi. Premierul Edi Rama a descris atac ul drept "un eveniment tragic" și a cerut înăsprirea legislației pentru infracțiunile comise cu arme de foc. „Astfel de fapte trebuie să primească cea mai severă reacție legală împotriva agresorului”, a declarat acesta.
Președintele Albaniei, Bajram Begaj, a condamnat la rândul său atacul, calificându-l drept „ un atac groaznic împotriva întregului sistem de justiție”.
Problema armelor de foc ilegale rămâne o preocupare majoră în Albania. Conform datelor publicate de Centrul pentru Controlul Armelor Mici și Ușoare din Europa de Sud-Est și de Est, în primele șase luni ale acestui an s-au înregistrat nu mai puțin de 213 incidente armate în țară.