În cadrul ediției de luni, între Robert și Lia au apărut niște discuții aprinse, legate de relația lor și de intențiile Liei. Robert crede că decizia Liei de a pleca împreună cu el din „Casa iubirii” nu a fost bazată pe sentimente și că la mijloc ar fi fost total alt motiv.
Ce crede Robert despre gestul Liei
În gala de duminică, 27 iulie, Robert a fost scos în față, la eliminare, împreună cu Răzvan și Otilia.
Fără ezitare, Lia a răspuns afirmativ la întrebarea moderatoarei, ceea ce, în loc să-l bucure, i-a trezit suspiciuni lui Robert.
„Văd o parte bună, dar și o parte mai puțin bună. Se bat anumite lucruri în capul meu”, a spus Robert, vizibil confuz.
Citește și: Ion Iliescu, în continuare în stare gravă. Funcția respiratorie a fostului președinte este afectată
De ce se îndoiește Robert de sentimentele Liei
Imediat după această replică, Andrei a vrut să își dea cu părerea despre această situație. El crede că Robert n-ar trebui să aibă niciun dubiu în privința Liei, după decizia pe care aceasta a luat-o gală. De asemenea, concurentul consideră că această întâmplare ar fi trebuit să îi apropie pe cei doi.
Cei doi au avut discuții aprinse pe marginea acestui subiect întrucât Robert crede că Lia nu a fost sinceră și, mai degrabă, s-a simțit presată să facă acest gest pentru el.
După o zi întreagă de contraziceri, Andreea Mantea a difuzat momentul din gală, în care Lia s-a dus în față după Robert, pentru a face lumină în neînțelegerile celor doi. Însă Robert nu a părut să-și schimbe părerea.
Urmăriți totul în materialul video de mai jos: