Vahide Perçîn se bucură, la cei șaizeci de ani ai săi, de o carieră impresionantă, iar prin talentul și versatilitatea manifestate cu fiecare rol pe care l-a interpretat, a cucerit rapid și inimile a milioane de români.
Vahide Perçîn, pasiuni nebănuite
Dacă inițial, actrița a cucerit publicul din România, odată cu rolul Sultanei Hurrem, la maturitate, din "Suleyman Magnificul- Sub domnia iubirii", iar apoi cu rolul Hunkar, din „Mă numesc Züleyha", producții turcești de succes, difuzate la Kanal D, aceasta își păstrează admirația, în inimile fanilor săi prin interpretarea impecabilă a rolului judecătoarei Guzide, din “Minciuni de familie”.
Personajul Güzide Yenersoy se prezintă în fața publicului ca o femeie aparent invincibilă, pusă față în față cu cele mai teribile minciuni care i-au acaparat familia, iar Vahide Percin oferă, prin autenticitatea
Actrița, care de-a lungul vieții, a trecut și prin perioade extrem de grele, în plan personal, se regăsește în pielea personajului Guzide Yenersoy, iar acest lucru accentuaza reușita acestui rol.
“În viața reală, am trecut prin momente dificile, dar important este că am învățat să le gestionez, am învățat să fiu puternică, să nu renunț și să apreciez fiecare zi. Aceste lecții le-am transpus în interpretarea personajului Güzide, care, la rândul ei, înfruntă provocări majore cu demnitate și curaj. Eu am învățat să cer ajutor atunci când am avut nevoie și să nu mă simt vinovată pentru momentele de vulnerabilitate. Am înțeles că a fi puternic nu înseamnă a fi lipsit de vulnerabilitate, ci a avea curajul de a înfrunta dificultățile și de a învăța din ele”, mărturisește Vahide Percin.
Vahide Perçîn a demonstrat, de fiecare dată, că trăiește cu intensitate fiecare rol, aparițiile sale fiind prețioase în rândul publicului larg, iar notorietatea și aprecierea de care se bucură în plan profesional sunt echilibrate de viața pe care o duce în plan personal, actrița fiind atentă
“Îmi place să pictez, să simt acel miros de vopsea în ulei în casă și să pot desena ceva pe pânză. Iubesc marea și să înot”, spune apreciată actrița.
Pe Vahide Percin o putem urmări în serialul “Minciuni de familie”, seară de seară, de luni până vineri, de la ora 20:00, la Kanal D, interpretând rolul Güzide Yenersoy, un personaj feminin puternic, care trece prin situații tulburătoare, și care dorește să restabilească echilibrul emoțional al familiei sale, distrus de minciuni și intrigi din trecut.