Un microbuz destinat transportului de muncitori s-a ciocnit violent cu un autoturism, incidentul soldându-se cu rănirea a cinci persoane, notează știri pe surse.
Accident grav pe DN 1. Un microbuz cu muncitori s-a ciocnit cu un autoturism
În microbuz și autoturism se aflau în total zece persoane. La momentul apelului la numărul de urgență 112, autoritățile au fost informate că patru persoane sunt încarcerate, însă informația nu s-a confirmat la fața locului. Doar o singură persoană a necesitat extragerea din vehicul, dar aceasta nu era încarcerată.
Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Toate cele cinci victime rănite au fost conștiente și cooperante în momentul evaluării medicale. Ele au fost transportate ulterior la spital pentru investigații și îngrijiri suplimentare.
Ce au transmis autoritățile
Intervenția a fost amplă. La fața locului au ajuns rapid două autospeciale de descarcerare, o autospecială de stingere, o ambulanță SMURD, o ambulanță pentru transport victime multiple, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, precum și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean Prahova.
„În evenimentul rutier au fost implicate un autoturism şi o autodubiţă pentru transport muncitori, cu un total de zece ocupanţi la bord. Din informaţiile primite prin apelul la 112, patru persoane erau declarate încarcerate. Această informaţie nu s-a confirmat, pompierii fiind nevoiţi să extragă o singură persoană, neîncarcerată”, au transmis oficialii ISU Prahova.
Cauzele producerii accidentului urmează să fie stabilite de către autorități în urma cercetărilor aflate în desfășurare. Circulația în zonă a fost afectată temporar, traficul desfășurându-se cu dificultate pe durata intervenției echipajelor de salvare.