Update: Din păcate, Delia Ioana, o tânără de 30 de ani, a decedat după ce a fost transportată cu elicopterul SMURD la UPU Târgu Mureș, notează wowbiz.ro.
Două autoturisme s-au ciocnit frontal în urma unei manevre periculoase. Un bărbat în vârstă de 35 de ani, aflat la volan, ar fi pierdut controlul direcției și a pătruns pe sensul opus de mers, izbind în plin mașina condusă de o femeie de 34 de ani.
Doi copii și o femeie se află în stare gravă
Potrivit observatornews.ro, impactul devastator a făcut șase victime, inclusiv doi minori în vârstă de 4 și 14 ani.
Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Pe lângă cei doi șoferi și copii, un tânăr de 20 de ani a fost, de asemenea, rănit. Toți au primit îngrijiri medicale la fața locului, după care au fost transportați cu ambulanțele la Unitatea de Primiri Urgențe din zonă.
Citește și: Accident rutier cu 17 victime la Botoșani! Un microbuz și un autoturism s-au izbit frontal
Autoritățile au intervenit rapid cu mai multe echipaje de salvatori și medici, iar polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili circumstanțele exacte ale producerii accidentului. Primele indicii sugerează că neatenția sau o clipă de neglijență a dus la tragedie.
Traficul în zonă a fost restricționat temporar pentru desfășurarea operațiunilor de salvare și cercetare.