Noua Ordine Economică: Sfârșitul Globalizării Unice?

Reconfigurarea economiei globale nu mai este o ipoteză, ci o realitate care se conturează cu o viteză accelerată în toate regiunile lumii. Trecerea de la o paradigmă economică dominată de globalizare – definită prin integrarea economiilor naționale într-un sistem unic și interdependent – către o structură multipolară a schimburilor comerciale indică o schimbare de proporții istorice. Din Asia până în America Latină, din Europa până în Africa, statele și blocurile economice majore își regândesc relațiile comerciale, strategiile de securitate economică și prioritățile de investiții.

Efectele acestei reconfigurări sunt deja vizibile în lanțurile de aprovizionare, în politicile industriale și în modul în care sunt negociate acordurile comerciale.

În ultimele decenii, globalizarea a fost forța motrice a dezvoltării economice, reducând barierele vamale, crescând eficiența producției și accelerând circulația capitalurilor. Dar pandemia de COVID-19, războiul din Ucraina, tensiunile dintre SUA și China, precum și criza energetică globală au expus fragilitățile unui sistem prea interdependent.

Odată ce au realizat vulnerabilitatea excesivă față de centre de producție îndepărtate și față de piețe instabile, statele au început să adopte politici de „re-shoring”, „friend-shoring” și „de-risking”.

Noua ordine economică pare să favorizeze mai degrabă alianțele regionale, parteneriatele strategice între blocuri similare ideologic și economic, decât un sistem economic global unic. Această tranziție implică o reconfigurare profundă a arhitecturii comerciale internaționale, în care organizații precum OMC pierd din relevanță, iar inițiativele regionale – cum ar fi Parteneriatul Economic Regional Cuprinzător (RCEP) sau Acordul Comercial Africani – câștigă teren.

Multipolaritatea comercială nu este doar o soluție pragmatică, ci o strategie de adaptare la realitățile geopolitice ale secolului XXI.

Este vorba despre o reorganizare a centrelor de putere economică și despre reechilibrarea intereselor între jucători tradiționali și emergenți, o dinamică ce va defini regulile comerțului internațional pentru deceniile viitoare.

Eșecul globalizării ca sistem universal

Procesul de globalizare, în forma sa clasică, a avut un punct culminant în anii 1990 și începutul anilor 2000, când piețele s-au deschis masiv și capitalul a circulat liber, favorizând creșterea economică rapidă și

integrarea fără precedent a economiilor. Însă această formulă nu a fost niciodată echitabilă în mod absolut. În timp ce unele economii au beneficiat enorm – vezi China sau Germania – altele au devenit dependente de exporturi ieftine sau de importuri vitale. Această asimetrie structurală a creat premisele unei instabilități sistemice.

În SUA, deindustrializarea accelerată, pierderea locurilor de muncă în sectorul manufacturier și polarizarea economică au alimentat reacții populiste și protecționiste, culminând cu politicile comerciale dure ale administrației Trump.

De asemenea, criza financiară din 2008 a arătat cât de interconectate și vulnerabile pot deveni economiile atunci când dereglementarea financiară este combinată cu mobilitatea extremă a capitalului.

Un alt factor care a alimentat eșecul globalizării ca sistem universal este lipsa unui cadru comun pentru protecția intereselor sociale, de mediu și strategice. Multinaționalele au optimizat profiturile în detrimentul standardelor de muncă sau de sustenabilitate, iar guvernele au fost adesea nevoite să aleagă între competitivitate și protecția socială.

Globalizarea a fost deci, în practică, mai degrabă un proiect economic neoliberal decât un sistem de integrare echilibrată.

Pandemia COVID-19 a fost catalizatorul declicului. În câteva luni, rețelele de aprovizionare globale au devenit disfuncționale, demonstrând că eficiența economică nu este echivalentă cu reziliența. Țări întregi s-au trezit fără materiale sanitare de bază, fără cipuri, fără îngrășăminte sau componente industriale esențiale. Acesta a fost momentul în care marile economii au început să regândească fundamentele globalizării, dintr-un unghi pragmatic: nu tot ce este ieftin este și sigur.

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Ce presupune să fii femeia din linia întâi a eleganței oficiale? Ce rol ocupă Delia Dinu în Departamentul Protocol al Președintelui, până pe data de 30 iunie, atunci când părăsește această funcție

Emergența sistemelor comerciale multipolare

Multipolaritatea în comerțul global nu înseamnă haos, ci reorganizare. Noile axe comerciale nu sunt întâmplătoare, ci rezultatul unor strategii clare de diversificare și de protecție economică. De exemplu, China și-a dezvoltat inițiativa Belt and Road tocmai pentru a reduce dependența de rutele maritime controlate de SUA, în timp ce India își consolidează relațiile comerciale cu Africa și Asia de Sud-Est, în detrimentul unei integrări mai adânci cu Vestul.

Statele Unite, la rândul lor, promovează Inițiativa pentru Parteneriatul Indo-Pacific, axată pe parteneriate tehnologice și lanțuri de aprovizionare securizate. Uniunea Europeană încearcă să navigheze între independență strategică și menținerea unui comerț liber, într-un context marcat de scăderea influenței OMC și de creșterea acordurilor bilaterale și regionale.

Africa este poate exemplul cel mai elocvent al acestei mutații. În loc să rămână la periferia comerțului global, continentul și-a lansat propria zonă de liber schimb – AfCFTA – un proiect ambițios de integrare internă, care va reduce dependența de piețele externe și va consolida comerțul intra-african. Acest tip de inițiativă reflectă o schimbare de paradigmă: economiile emergente nu mai vor să fie doar exportatori de materii prime, ci centre regionale de producție și consum.

Multipolaritatea înseamnă și fragmentare tehnologică. Cu standarde digitale și tehnologii incompatibile între blocurile geopolitice, companiile trebuie să opereze în ecosisteme paralele. Ecosistemele 5G, inteligența artificială, reglementările privind datele – toate devin arme economice, iar integrarea globală devine imposibilă fără compromisuri majore.

În mod paradoxal, multipolaritatea creează o nouă formă de globalizare – una modulară, în care alianțele sunt fluide, iar relațiile comerciale se construiesc în funcție de compatibilități politice, ideologice și tehnologice. Acest model poate fi mai stabil pe termen lung, dar necesită o capacitate ridicată de adaptare din partea statelor și companiilor.

În fine, multipolaritatea implică o repoziționare a instituțiilor internaționale. FMI, Banca Mondială, dar și organizații ca G7 sau G20 sunt forțate să își regândească rolul, întrucât puterea economică globală nu mai este concentrată în mâinile unui grup restrâns de națiuni. Puterea comercială se redistribuie, iar odată cu ea se redistribuie și influența asupra normelor, standardelor și cadrului juridic global.

Citește și: Asia dă tonul: bursele urcă puternic după decizia SUA

Citește și: Cât de repede apar rezultatele după o perfuzie cu fier?

Citește și: Aurul revine în forță: de ce investitorii mizează pe lingouri