Flavius Malancu este creator de conținut, are 27 de ani și e din Brașov.

Vrea să experimenteze emoții unice în competiția "Tempting Fortune România" și să inspire prin optimism, autenticitate și bucuria de a trăi. Cu premiul câștigat dorește să îi ofere mamei sale o călătorie de vis și să investească în canalul său de YouTube. Flavius intră în competiție cu mult curaj și dorința de a arăta tuturor că viața trebuie trăită la maximum, clipă de clipă.

"Sunt un aventurier înnăscut. Consider că emoțiile sunt foarte importante și că tot ceea ce voi trăi eu în acest reality show nu poate fi întâlnit zi de zi, când mergi la piață, la magazin etc".

Ce contează cel mai mult pentru Flavius? "Să trăiești cât mai multe emoții, să cunoști oameni, să experimentezi situații diverse, să cunoști lumea asta mare și frumoasă", a afirmat Flavius înainte de plecarea spre marea aventură a vieții lui.