Cerul va fi variabil in est si sud-est, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe in zona Carpatilor de Curbura si in Dobrogea, in timp ce in restul tarii va fi mai mult senin, anunta Administratia Nationala de Meteorologie.
Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari de pana la 45...50 km/h in Moldova, in Delta si pe crestele montane.
Temperaturile maxime se vor incadra intre 18-19 grade in estul Transilvaniei si nordul Moldovei si 26-27 de grade in sudul Olteniei si al Munteniei.
Minimele termice vor fi cuprinse intre 5 si 15 grade, mai coborate, spre 1-3 grade, in depresiuni, unde poate aparea ceata.
La Bucuresti, vremea se va mentine frumoasa, dar racoroasa dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil la senin, iar vantul va sufla slab pana la moderat.
Temperatura maxima se va situa in jurul valorii de 24 de grade, iar cea minima va fi de 12-13 grade, usor mai coborata in zona preoraseneasca.
La munte vremea va fi predominant frumoasa, dar racoroasa, mai ales dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil la partial noros, dar numai izolat vor fi posibile ploi slabe, dupa-amiaza, in zona Carpatilor de Curbura.
Vantul va sufla slab pana la moderat, cu intensificari trecatoare pe creste.
Pe vai si in depresiuni vor fi conditii de ceata. La mare vremea va fi in general frumoasa, dar racoroasa dimineata si noaptea. Cerul va fi variabil. Conditii pentru ploi slabe. Vantul va sufla slab si moderat, cu intensificari locale.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse intre 20 si 22 de grade, iar cele minime intre 14 si 15 grade. Temperatura apei marii va fi cuprinsa intre 18 si 20 de grade.