Două vrăjitoare vor să salveze Lumea!

Gemene şi vrăjitoare, tinerele interpretate de Tia şi Tamera Mowry sunt parcă desprinse dintr-o poveste a evului mediu. La naştere, fetele au fost luate din braţele mamei lor, şi ea o femeie cu puteri deloc obişnuite, şi despărţite.

Adoptate de familii diferite, ele au ajuns acum la vârsta majoratului, dar şi a împlinirii capacităţilor supranaturale.

La petrecerea organizată pentru sărbătorirea celor 21 de ani, tinerele vrăjitoare se întâlnesc pentru prima dată şi se văd în faţa unei sarcini extrem de dificile. Folosindu-şi talentele speciale, ele trebuie să salveze lumea şi să îşi găsească mama naturală.
 

Citește și: Maia Morgenstern, primul mesaj public, după valul de hate primit de fiica sa și tatăl copilului său, din cauza diferenței mari de vârstă dintre cei doi! "Părerea... contează cam cât contează conținutul scutecelor!"

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”