Bietul cal a avut noroc, si-a tinut capul la suprafata si a fost zarit de stapanul sau, care, disperat, a chemat pompierii in ajutor. Sapte pompieri s-au chinuit, timp de doua ore, sa scoata calul din canal.
Neglijenta unor oameni era cat pe ce sa omoare un biet cal.
Nadia Comăneci, copleșită de ce a putut să îi spună băiatul ei. Dylan are 19 ani și nu a călcat pe urmele mamei sale.
Mamele aflate în concediu de maternitate, veteranii de război, văduvele acestora invalizii și foștii deținuți politici ar urma să fie scutiți de plata CASS.
Diane Keaton, actrița americană care a marcat generații prin farmecul, naturalețea și eleganța sa, a murit la vârsta de 79 de ani, în California, potrivit The Guardian.
Moment romantic în ediția de azi, 10 februarie, a emisiunii Casa Iubirii. Daniel i-a oferit un trandafir roșu lui Criss, iar gestul a aprins flacăra pasiunii.