Inițial, gestul extrem a fost pus pe seama stresului examenelor, însă cei care au cunoscut-o contrazic ferm această ipoteză. Iată ce s-ar fi întâmplat, de fapt, chiar înainte de tragedie.
Răsturnare de situație în cazul Adelinei, adolescenta de 16 ani care și-a pus capăt zilelor în Iași
Viața Adelinei nu a fost una ușoară. Când avea doar doi ani, și-a pierdut mama, răpusă de o boală incurabilă. De atunci, a fost crescută de tatăl său și de sora mai mare, Ionela. În urmă cu doi ani, Adelina a plecat în Germania, unde a stat o perioadă alături de tatăl său, dar s-a întors ulterior în țară și a locuit din nou cu sora sa, învățătoare în Iași.
Ionela Teșu, sora mai mare a Adelinei, este cunoscută drept una dintre cele mai apreciate învățătoare din Iași. Tânără, carismatică și implicată în activitatea didactică, Ionela s-a bucurat de popularitate printre elevi și părinți. Pe rețelele sociale, aceasta posta frecvent imagini și mesaje pline de afecțiune față de sora sa mai mică.
Totuși, vecinii și colegii Adelinei susțin că relația dintre cele două surori nu era lipsită de conflicte, ba chiar tensionată în ultima perioadă.
Aceștia cred că problemele din familie ar fi fost motivul real care a împins-o pe tânăra adolescentă către gestul fatal.Citește și: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi
Citește și: O alergare obișnuită de seară, i-a adus sfârșitul unei femei în vârstă de 52 de ani, din Iași!
„Nu are nicio treabă cu Evaluarea Națională, ea avea alte probleme. Nouă ne-a spus la școală că ea va muri și că vom scăpa de ea, dar știți cum e, noi făceam glume, așa, nu puteam să luăm în serios ce spune. Înainte cu vreo două ore, să fie găsită. Am înțeles că s-a certat foarte tare cu sora ei. Ne mai spune că nu se înțelege cu ea, că se ceartă, că nu o lasă pe afară, că o ținea în casă doar să învețe și să stea cu copilul ei.
„Ea era o fată cum trebuie, liniștită, nu a făcut ce a făcut din cauza școlii, este exclus. Altele au fost problemele. Ea a crescut fără mamă, tatăl a plecat la muncă, a stat cu sora ei mai mare, cu învățătoarea. Acum, știți cum este cu adolescenții, trec printr-o perioadă dificilă, cred că sunt neînțeleși și cine știe… Cu siguranță, se certa cu sora ei, de asta cred că a și plecat în Germania, la taică-su. Acolo nu s-a adaptat, nu e ușor să te descurci în germană, a stat un an și a venit. Eu am văzut-o acum câteva zile, era la colțul străzii cu doi băieți, cred că erau colegi, și se certa foarte tare cu ei. Apoi, ea a plecat spre casă. Am auzit cum unul dintre băieți i-a spus celuilalt să se ducă după ea. Să nu o lase așa… Acum, și cu prima dragoste e greu. Cine știe ce o fi fost?”, a mai spus și o vecină de-ale Adelinei.
Polițiștii ieșeni au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate cauzele care au dus la moartea adolescentei. Deși sinuciderea pare confirmată, contextul în care s-a produs și posibilele influențe externe rămân sub semnul întrebării.