Specialiștii de la Administația Națională de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru joi, 6 februarie.
Potrivit acestora iarna își reintră în drepturi. Astfel, vom avea parte de temperaturi în scădere, dar și de ninsori și viscol, aproape în toată țara.
Prognoza meteo, joi, 6 februarie 2020
Meteorologii anunță că prima parte a zilei de joi va debuta cu precipitații mixte în sudul țării. În restul regiunilor cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și va avea unele intensificări în zonele montane. În Transilvania și în Maramureș, valorile termice se vor situa între -2 grade și 3 grade Celsius, iar în Banat și Crișana între 0 și 5 grade Celsius. În Oltenia, Muntenia și Dobrogea, temperaturile se vor situa între 4 și 9 grade Celsius.
Specialiștii ANM au emis și o avertizare cod roșu de viscol care va intra în vigoare miercuri, ora 18:00 şi va fi în vigoare până joi, ora 8:00.
Avertizarea este valabilă pentru județele: Prahova, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Buzău. O altă avertizare cod roșu intră în vigoare miercuri ora 22:00 şi este în vigoare până joi, ora 08:00, în județele: Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași și Tulcea, acolo unde vântul va sufla cu peste 85…90 km/h, viscol, iar vizibilitatea va fi redusă semnificativ.
Cum va fi vremea în Capitală
Bucureștenii vor avea parte de o vreme friguroasă de iarnă.
În intervalul orar 20:00 și 05:00 vântul se va intensifica iar rafalele vor depăși 60…70 km/h. De asemenea, sunt așteptate și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Stratul de ninsoare se va depune în noaptea de miercuri spre joi, iar dimineață vizibilitatea va fi redusă din cauza vântului care va viscoli ninsoarea. Temperaturile maxime se vor situa între 2 și 3 grade Celsius, iar cele minime între -2 și 0 grade Celsius.
De asemenea, până joi la oara 08:00 este în vigoare o avertizare cod portocaliu de vânt puternic care se va intensifica treptat până ce va atinge rafale de 60…70 km/h.
Într-un context economic marcat de scumpiri, unele primării încearcă să ofere sprijin financiar persoanelor vârstnice și celor cu venituri mici, cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Priveghiul lui Horia Moculescu, organizat la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”, a fost marcat de un moment tensionat. Fosta soție a compozitorului, Mariana Moculescu, susține că a fost oprită la intrare, deși venise să fie alături de fiica lor, Nidia.