Profesorii care au primit sub nota 5 la proba scrisă de la titularizare nu vor mai fi primiți ca suplinitori.
Este vorba de 4.000 de profesori în această situație.
Decizia a fost luată de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, care a declarat pentru HotNews.ro că prin astfel de măsuri ar putea crește calitatea predării în învățământul preunivesitar, după model universitar.
” În metodologie scrie că cei care n-au promovat, sau au promovat cu note sub 5, nu intră în învățământ.
Scrie în metodologie! În momentul în care eu vreau să intru la titularizare mă duc să încerc marea cu degetul? Adică intru în examen, constat că nu știu nimic și dau lucrarea și mă retrag. De ce să fac eu discriminare între cel care a dat lucrarea pentru că nu a știut subiectul și cel care a stat acolo și a luat 4.50. Și atunci trebuie să aplicăm aceeași unitate de măsură începând din 9 septembrie”, a spus Ecaterina Andronescu.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
O vacanță care ar fi trebuit să fie relaxantă s-a transformat într-o experiență dramatică pentru o familie din România, aflată pe insula grecească Thassos.
Ajuns la o vârstă înaintată, Irinel Columbeanu locuiește într-un cămin de bătrâni, unde primește îngrijiri constante, în ciuda provocărilor financiare cu care se confruntă.