Deși încă nu s-a luat o decizie finală privind locul înmormântării, părinții Anei își doresc ca aceasta să fie îngropată în Ploiești, orașul natal al victimei, în timp ce familia lui Gabriel ar prefera ca funeraliile să aibă loc la Rovinari, locul de origine al acestuia.
Unde va fi înmormântată Ana Maria Vasiliu
Una dintre verișoarele lui Gabriel, Ștefania, a discutat cu FANATIK despre situația delicată în care se află cele două familii, confirmând dificultățile legate de repatrierea trupului neînsuflețit al Anei Maria din Olanda.
Din cauza anchetei în desfășurare, dar și a procedurilor birocratice necesare într-un caz de crimă, repatrierea poate dura câteva săptămâni. De asemenea, nu au fost decoamdată comunicate rezultatele autopsiei, fapt ce întârzie procesul.
„Nu vă pot da prea multe detalii, pentru că nu avem nici noi prea multe. Din păcate, familia Anei era singura cu care țineam legătura. Pentru că familia ei se ocupă de cele necesare înmormântării, nu avem încă aceste detalii. Trupul Anei se află încă în Olanda, iar surorile ei au făcut demersuri ca el să fie adus în România, doar că durează”, a declarat Ștefania, verișoara lui Gabriel de la Puterea Dragostei, pentru FANATIK.
Citește și: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii
Ștefania a menționat că familia lui Gabriel este profund afectată de această pierdere, în special socrul Anei, Mihai, cu care aceasta avea o relație foarte apropiată. Tânăra îl vedea pe acesta ca pe un tată, având o legătură specială. În plus, verișoara lui Gabriel a confirmat că Ana Maria locuia în Olanda cu sora ei, cea care a și identificat cadavrul.
„Știu că mătușa Tincuța și unchiul Mihai sunt foarte afectați, mai ales unchiul ei. El și Ana se înțelegeau bine, era pentru el ca fata lui. El e bolnav, iar veștile din ultima perioadă l-au afectat foarte mult. Dragii de ei abia au putere de ceva. Sunt distruși. Șocați. Doare mai mult și pentru că Gabi e singur și fără nimeni să îl aline”, a mai spus verișoara lui Gabriel.
Familia refuză să mai ofere detalii privind moartea Anei Maria
În ciuda problemelor mai vechi din familia Anei, Ștefania a exprimat dezamăgirea față de persoanele care judecă și critică deciziile sau trecutul victimei, în contextul dureros al unei astfel de tragedii. Ea consideră că, în astfel de momente, empatia ar trebui să primeze, mai ales când vorbim despre o persoană care nu mai este în viață și care merită respectul și compasiunea celor din jur.
„Locuia acolo cu una din surorile ei, cred că cu Elena. Eu nu știu despre o altă relație decât cea pe care o avea cu Gabriel. Erau căsătoriți. Nimeni nu știe care e exact adevărul.
Familia e prea ocupată cu durerea ca să răspundă tuturor curiozităților. E normal să fie multe întrebări, și noi le avem. Știu că sora ei era plecată în concediu în Olanda, Ana era singură în momentul decesului. Proprietarul apartamentului a fost cel care a găsit-o”, a mai spus verișoara lui Gabriel de la Puterea dragostei.