“Prizoniera destinului”, îndrăgita producție turcească inspirată din fapte reale, revine în casele românilor cu noi episode pline de emoție și suspans, începând din 8 decembrie, de la ora 20:00, la Kanal D, după ce serialul “Doctorul minune” va fi ajuns la final.

Povestea tulburătoare de viață a frumoasei Zeynep (Demet Ozdemir), copila născută într-o familie plină de lipsuri, merge mai departe. Telespectatorii s-au atașat de această tânără care a trecut printr-o serie de încercări. Crescută de Nermin (Senan Kara), mama adoptivă, și ajunsă la maturitate, Zeynep l-a cunoscut pe Mehdi (İbrahim Çelikkol), alături de care și-a întemeiat o familie.  Deși părea că drumul lor va fi unul lin, viața avea să supună tânăra familie la tot felul de încercări. Zeynep și Mehdi au ajuns să divorțeze și o serie de evenimente tragice le marchează, în continuare, destinele.

După ce a depășit cu bine o situație limita, care i-a pus viața în pericol de moarte, Mehdi s-a întors după gratii, acuzat fiind că a înjunghiat un coleg de celulă. În acest timp, Bariș, tânărul avocat care s-a îndrăgostit de Zeynep, speră că relația cu frumoasă față treacă la alt nivel. La fel speră și Nermin, mama adoptivă a frumoasei fete, care vede în chipeșul avocat bărbatul potrivit pentru fiica ei.

Telespectatorii îl vor regăși pe Mehdi într-un moment cheie al vieții lui. Acesta se prezintă în sala de judecată, în fața instanței, urmând să-și primească sentința. Zeynep, care încă se simte aproape de familia Karaca, face tot posibilul să-i ajute, să le fie aproape, cu toate că Bariș, dacă ar afla asta, ar reacționa vehement față de frumoasa față. Tânăra urmează să facă o <mișcare> neașteptată, menită să schimbe destinul lui Mehdi, dar și pe cel al întregii familii Karaca.

Citește și: Maia Morgenstern, primul mesaj public, după valul de hate primit de fiica sa și tatăl copilului său, din cauza diferenței mari de vârstă dintre cei doi! "Părerea... contează cam cât contează conținutul scutecelor!"

Citește si: Când va avea loc deschiderea noului an școlar? Ministrul Educației, Daniel David, a făcut anunțul pe care toți elevii și părinții îl așteptau, după boicotul profesorilor: „Mesajul meu este simplu”

Nu ratați noile episode din serialul “Prizoniera destinului”, cu Demet Özdemir (Zeynep) și İbrahim Çelikkol (Mehdi), în rolurile principale, din 8 decembrie, de la ora 20:00, la Kanal D.