Larisa și Sorin au câștigat finala „Casa Iubirii”. Fiecare dintre ei a luptat pentru marele premiu, iar dorința le-a devenit realitate. După ce și-au primit premiul cel mare, cei doi au făcut primele declarații, după aproximativ un an petrecut în emisiunea fenomen.
Primele declarații făcute de Larisa și Sorin, câștigătorii primului sezon al emisiunii „Casa Iubirii”
În rândul fetelor, lupta pentru locul 1 s-a dat între Larisa și Nicoleta, iar, în rândul băieților, între Sorin și Ionuț. Publicul a decis, iar premiul cel mare a ajuns la Larisa și la Sorin.
„Dragi câștigători, vă invit lângă mine! Dacă erați un cuplu, v-aș fi lăsat unul lângă celălalt, dar, așa, o să stau eu între voi. Felicitări amândurora!
Dragi telespectatori, faceți cunoștință cu marii câștigători ai primului sezon: Larisa și Sorin!”, a spus Andreea Mantea, imediat după decernarea premiilor.
Primele declarații ale lui Sorin, după înmânarea premiului
Sorin a fost unul dintre concurenții implicați, pe parcursul emisiunii, în unele discuții mai aprinse. Chiar și așa, acest a demonstrat că sentimentele pe care le are pentru Nicoleta sunt reale, ceea ce i-a adus simpatia publicului.
„Mulțumim frumos tuturor! În momentul în care am luat cecul, poate nu mi-am exprimat bucuria pe deplin, asta și pentru că mai era o jumătate, mai era iubita mea, și nu am vrut să fiu egoist și, în al doilea rând, nu știu care m-ați judecat pe mine că bani, că toate chestiile astea, asta a fost important pentru mine (n.r. trofeul).
Vă spun acum! Dacă premiul ăla era de 5.000 de lei, eu asta îmi doream (n.r. trofeul), asta mi-am dorit tot timpul. Sunt o fire competitivă și consider că, mai ales cu femeia vieții, o să pot să fac bani ăia de 1.100 de ori.
Aș avea multe lucruri să spun, mai ales celor care au inventat lucruri și lucruri de mine și nu au crezut în mine niciodată, pentru că Dumnezeu face dreptate, iar oamenii de rând și oamenii drepți au văzut în mine ceea ce trebuie, de aia mă aflu aici.
Mulțumesc din suflet și să vă dea Dumnezeu sănătate tuturor! ”, a spus Sorin, imediat după ce a primit premiul cel mare și trofeul emisiunii „Casa Iubirii”.
Citește și: Hemoglobina: Ce este si ce se ascunde o valoare scazuta a acesteia?
Laris, câștigătoarea primului sezon al emisiunii „Casa Iubirii”
În ciuda faptului că Larisa nu s-a gândit niciodată că va ajunge aici, sinceritatea de care a dat mereu dovadă a adus apreciere din partea telespectatorilor și a fost desemnată ca fiind marea câștigătoare.
„Vreau să le mulțumesc și eu tuturor oamenilor care au fost alături de mine de la începutul emisiunii, că au fost alături de mine și de Ionuț, chiar dacă noi doi ne-am certat și, acum, suntem doar prieteni.
Mă bucur că nu m-ați judecat pentru comportamentul pe care l-am avut eu, pentru sinceritatea pe care am avut-o, că mi-am deschis viața aici, în emisiune, și poate că nu trebuia, neapărat, să fac tot timpul chestia asta!
Îmi doresc din tot sufletul ca Dumnezeu să vă răsplătească pentru tot, pentru că eu nu m-am așteptat vreodată să ajung aici și să ajung în marea finală și să fiu și câștigătoarea primului sezon din «Casa Iubirii », chiar nu m-am așteptat!
Asta se datorează și vouă, voturilor voastre și pentru mesajele frumoase pe care mi le-ați dat și încrederea de care am putut să dau dovadă aici și datorită vouă și vreau să îi mulțumesc și lui Ionuț, oricum, că a fost mereu aici, lângă mine, în emisiune, chiar dacă noi doi suntem... așa cum suntem”, a declarat și Larisa, fericita câștigătoare.
Emoțiile l-au copleșit pe Sorin, motiv pentru care, a venit cu completări ulterioare. „Vreau să vă mulțumesc și vouă, celor care m-au votat, scuzați-mă că v-am neglijat, pentru că ați avut un rol foarte important și vreau să îmi cer scuze, pentru că, poate, toate certurile noastre și nemulțumirile pe care le-am avut față de voi s-au terminat azi!
Dacă, vreodată, vom putea lega o relație de prietenie, sunt deschis. Vă mulțumesc și vouă!”, a mai adăugat Sorin.
Sezonul 2 al emisiunii „Casa Iubirii” începe mâine, 16 ianuarie
După un prim sezon intens, fanii emisiunii „Casa Iubirii” vor putea urmări sezonul 2 chiar de mâine.
„Doamnelor și domnilor, acesta a fost primul sezon «Casa Iubirii»,, cu bune, cu rele, cu trăiri extrem de intense, cu supărări, cu tristeți, cu doruri, cu iubiri, cu patimă, cu lacrimi, multe lacrimi, da eu mă bucur enorm, enorm, că au avut parte de câte puțin din fiecare, pentru că, iată, această experiență unică, trăită aici, în «Casa Iubirii», nu o vor trăi afară, într-un timp atât de scurt. Niciodată!
Așadar, felicitări tuturor, absolut, și felicitări dumneavoastră, dragilor, pentru că ne-ați fost alături în fiecare zi! Așadar, tot ce vă pot spune este că, de mâine, începe sezonul 2, așa că vă invit să ne fiți alături, începând de la 10:00 și, apoi, de la 16:30, în fiecare zi”, a încheiat Andreea Mantea.