Duminică, 13 iulie, Marinel și Camelia au spus „da” într-un decor special, alături de nu mai puțin de opt perechi de nași, care le-au fost aproape atât în biserică, cât și la petrecerea elegantă care a urmat.
Citește și: Bat clopotele de nuntă pentru Marinel de la „Casa iubirii”! Fostul concurent și-a cerut iubita în căsătorie
Marinel de la ”Casa iubirii” și Camelia au spus ”Da”
Atmosfera a fost una festivă, marcată de iubire, muzică și momente memorabile, în care Camelia a atras toate privirile prin ținutele spectaculoase. Într-un mesaj scurt, dar profund postat pe Instagram, Camelia a notat: „Suntem pentru totdeauna. 13.07.2025.”
Marinel a declarat de mai multe ori că visul lui este să întemeieze o familie bazată pe iubire și încredere, iar această căsătorie reprezintă un pas important în această direcție. De altfel, tânărul este deja pregătit pentru următorul rol important din viața lui — acela de tată:
„Îmi doresc enorm să fiu tată, dar vreau ca totul să se întâmple la timpul potrivit. Mi-aș dori foarte mult să facem nunta mai întâi și apoi copil.
Citește și: Ion Iliescu, în continuare în stare gravă. Funcția respiratorie a fostului președinte este afectată
Marinel și Camelia nu s-au cunoscut în timpul emisiunii „Casa iubirii”, ci după ce el a părăsit competiția. Chiar dacă nu și-a găsit sufletul pereche în show-ul matrimonial, viața i-a oferit o a doua șansă, iar întâlnirea cu Camelia s-a transformat rapid într-o poveste de iubire autentică.
„Noi suntem extrem de bine. Cami știe tot ce am făcut în Casa iubirii, mă urmărea. Are unele momente când este geloasă, dar eu nu-i dau motive. A deranjat-o legătura mea cu Natalia, deși n-am fost un cuplu. Mama mi-a atras atenția când a cunoscut-o pe Cami. Eu am afacerile în Satu Mare, ea în Oradea. În momentul de față ne vedem împreună pentru tot restul vieții. Suntem împreună de aproape un an” , a mărturisit Marinel în cadrul emisiunii „Culisele iubirii”.