Jador, vizibil copleșit de intensitatea momentului, a fost surprins în lacrimi, ținând pentru prima dată în brațe bebelușul. Cu ochii plini de lacrimi și cu inima vizibil topită de emoție, cântărețul a trăit una dintre cele mai importante clipe din viața sa.
Ce mesaj a transmis Jador, odată cu imaginile cu băiatul lui
Momentul a fost precedat de o altă postare făcută în dimineața aceleiași zile, în care artistul le arăta urmăritorilor cum o duce pe soția sa, Oana Ciocan, la spital pentru a naște. Filmarea plină de emoție a fost doar începutul unei zile de neuitat pentru cântăreț.
„Deci, oameni buni, rugați-vă pentru noi! Cei care vreți spuneți rugăciuni că se naște băiatul meu. Primul copil din cei 40 care urmează”, a
După naștere, acesta a revenit cu un mesaj profund și plin de recunoștință, care a impresionat mii de internauți:
„Astăzi v-am privit pe amândoi… și mi-au căzut lacrimile fără să le pot opri. Când te-am luat în brațe pentru prima dată, puiul meu, parcă tot ce am trăit până azi a căpătat un sens. Atât de mic… dar ai reușit să-mi umpli inima cum nimeni altcineva n-a făcut-o. Sunt tatăl tău. Și îți jur aici, în fața lumii: voi fi mereu lângă tine.
Cu inima, cu fapta, cu rugăciunea. Iar ție, iubirea mea, femeia care mi-a dăruit această minune… Nu există destule cuvinte să-ți mulțumesc. Te-am privit și am văzut o regină. Puternică, frumoasă, curajoasă. Ai dat viață copilului nostru și ai scris, azi, cea mai sfântă pagină din povestea noastră. Te iubesc mai mult ca oricând. Suntem o familie acum. O echipă pe viață”.
Citește și: Jador a devenit tată! Gestul făcut de artist la maternitate: „Mulțumesc Universului”
Citește și: Noi fotografii cu bebelușul lui Jador. Artistul și soția sa au împărtășit cu fanii imaginile emoționante
Cum au reacționat fanii și colegii lui Jador la imaginile cu băiatul său
Fanii au fost mișcați de sinceritatea și emoția cuvintelor lui Jador, iar mesajele de susținere și felicitări nu au întârziat să apară. La scurt timp după publicarea postării, comentariile internauților au curs: „Să vă trăiască, băiețelul!”/ „Creștere ușoară și viață binecuvântată!”/ „Ce frumos… ai spus niște cuvinte minunate și adevărate. Felicitări, să vă aducă numai bucurii și fericire. Iar voi să fiți mai uniți ca oricând!”.
Imaginea cu Jador ținându-și fiul în brațe a devenit rapid virală, fiind distribuită masiv pe rețele sociale și comentată de numeroși colegi de breaslă, printre aceștia s-au numărat Claudia Puican, Vlăduța Lupău, Celia și Sorin Pușcașu: „Să vă trăiască minunea! De abia acum începe frumusețea vieții!/ Bravo mă! Viață binecuvântată, vouă și micuțului!/ Cat de frumos ai scris și mai frumos este ca mesajul pleacă din adâncul sufletului…/ Felicitări! Să fiți binecuvântați și sănătoși!”.
Vezi această postare pe Instagram