Tenorul Placido Domingo, în vârstă de 79 de ani, a anunţat, duminică, pe Facebook, că a fost testat pozitiv cu coronavirus.
“ Simt că este obligaţia mea morală să anunţ că am fost testat pozitiv cu Covid-19, cunoscut şi sub numele Corona Virus. Eu şi familia mea suntem şi vom rămâne izolaţi individual pe toată perioada cât se consideră că este necesar din punct de vedere medical. În prezent suntem cu toţii bine, însă eu am prezentat simptome de tuse şi febră, de aceea am decis să fiu testat şi rezultatul a fost pozitiv”, a precizat Domingo.
El le-a cerut oamenilor să respecte recomandările autorităţilor pentru ca propagarea coronavirusului să fie stopată cât mai rapid.
“ Vă rog să fiţi foarte atenţi, să respectaţi regulile de bază, cum ar fi spălarea frecventă a mâinilor, menţinerea unei distanţe de cel puţin doi metri faţă de alţii, să faceţi tot ce este posibil pentru oprirea propagării virusului şi mai presus de orice să staţi în casă dacă este posibil.
Împreună putem învinge acest virus şi să punem capăt crizei mondiale actuale, pentru a reveni la viaţa noastră normală cât mai curând posibil. Respectaţi recomandările şi indicaţiile autorităţilor pentru a rămâne în siguranţă şi a vă proteja nu doar pe voi înşivă ci întreaga comunitate”, a adăugat tenorul.
Robi pare că își dorește o relație cu Teodora, însă aceasta nu este atât de hotărâtă, iar sfaturile celor apropiați au făcut-o să păstreze distanța față de concurentul de la „Casa iubirii”.
O vacanță care ar fi trebuit să fie relaxantă s-a transformat într-o experiență dramatică pentru o familie din România, aflată pe insula grecească Thassos.
Cinci jurnaliști AI Jazeera, printre care și cunoscutul reporter Anas al-Sharif, au fost uciși într-un atac israelian țintit asupra unui cort în care aceștia erau adăpostiți.
Marilu Dobrescu a postat primul său mesaj, pe rețelele de socializare, după o absență de aproape de două luni. Ce a declarat infuencerița și care este motivul lipsei sale din social media?