Patricia a încălcat regulamentul emisiunii „Casa iubirii”. Cum au reacționat concurenții: „A fost sfătuită”

Autor: Diana Ghita
Actualizat: 28 mai 2025, 23:04

Ediția de miercuri, 28 mai, din emisiunea „Casa iubirii” a continuat cu ecourile unei confruntări aprinse ce a avut loc după gala de luni.

Criss și Patricia au fost protagonistele unui conflict puternic, care a scos la iveală tensiuni acumulate și acuzații directe de comportament duplicitar.

Cum a încălcat Patricia regulamentul

Totul a început cu reproșurile adresate de Criss, care a criticat atitudinea Patriciei din timpul ediției. Potrivit acesteia, Patricia ar fi afișat o stare accentuată de nervozitate în fața camerelor, pentru ca imediat după finalul emisiunii să se comporte de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Criss a susținut că gestul de a cânta la scurt timp după tensiunile din platou i s-a părut o dovadă de falsitate, iar de aici schimbul de replici dintre cele două a degenerat într-o ceartă intensă.

În urma conflictului, Patricia a luat o decizie care a ridicat multe semne de întrebare: a anunțat online că își pune „stop vot”, un gest ce contravine regulamentului emisiunii, întrucât astfel de acțiuni trebuie asumate oficial în cadrul show-ului.

Citește și: Incredibil ce a făcut Moldo când Patricia nu era de față: „M-a rănit!”. Concurenta de la „Casa iubirii” a fost uimită

Citește și: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii

Citește și: Ce presupune să fii femeia din linia întâi a eleganței oficiale? Ce rol ocupă Delia Dinu în Departamentul Protocol al Președintelui, până pe data de 30 iunie, atunci când părăsește această funcție

Cum au reacționat concurenții din „Casa iubirii” când au aflat că Patricia a încălcat regulamentul

Comportamentul Patriciei a generat reacții diverse în rândul celorlalți concurenți. Andrei și-a exprimat îndoiala cu privire la faptul că decizia i-ar fi aparținut în totalitate Patriciei. „Patricia a fost sfătuită să pună stop vot și să plece acasă”, a spus el, sugerând că influențele din exterior ar fi jucat un rol esențial.

Moldo a completat și el ideea, afirmând: „Poate n-a fost în totalitate decizia ei.”

Andrei a reluat ideea, accentuând impresia sa legată de lipsa de autonomie a Patriciei: „Din ce am analizat în ultima vreme, Patricia parcă nu-și trăiește propria ei viață, adică nu ia ea deciziile 100% cum le simte.”

Citește și: Naomi l-a chemat pe Andrei în camera roșie! „Cu el mă simt cel mai bine în momentul de față!” Criss s-a furișat să asculte conversația celor doi

Patricia nu a ezitat să își apere poziția. Ea a respins acuzațiile potrivit cărora nu ar fi luat singură decizia, dar a recunoscut că ar putea discuta unele alegeri cu apropiații săi: „Nu este așa! Și dacă ar fi, ipotetic, să mă sfătuiesc cu persoanele dragi, nu văd o problemă în asta, pentru că persoanele dragi îți vor binele.”

Tensiunile din competiție par să se intensifice, iar acțiunile Patriciei lasă loc multor interpretări, atât din partea colegilor de competiție, cât și a publicului.