Parinti distrusi de durere: nici acum nu stiu cine le-a omorat copilul!

Va mai aduceti aminte de drama familiei din Curtea de Arges, care si-a pierdut copilul din cauza unui diagnostic gresit?

Micutul de numai 7 ani s-a stins chiar sub ochii parintilor si ai celor care trebuiau sa-i salveze viata. Doi medici au fost, atunci, trasi la raspundere pentru gestionarea cazului iar acum, la 3 saptamani de la incident, ancheta a fost extinsa. Un al treilea medic a fost suspendat din functie si este cercetat in acest caz.

Nici macar o zi nu a rezistat micutul Andrei din momentul in care a intrat pe poarta spitalului si pana cand a fost rapus de boala. L-au consultat 3 medici, insa niciunul nu i-a facut analizele corespunzatoare si nu i-a pus diagnosticul corect. I s-a dat tratament pentru gastroenterocolita cand, de fapt, copilul avea insuficienta cardio-respiratorie, pneumonie si miocardita, dupa cum aveau sa stabileasca legistii.

Imediat dupa moartea copilului au fost demarate 4 anchete: una interna, a spitalului, alta a parchetului si alte doua ale Colegiului Medicilor si a Directiei de Sanatate Publica Arges. Spitalul a primit o amenda de 10 mii de lei, pentru management defectuos, care nu a fost, insa, platita nici pana in ziua de astazi.

Cei doi medici care au tratat copilul au fost suspendati pe perioada anchetei, insa, noile cercetari au fost extinse asupra unui al treilea doctor: cel de la urgenta.

Noile elemente in ancheta au aparut dupa schimbarea conducerii spitalului. Intre timp, personalul medical s-a mobilizat intr-o actiune nemaintalnita pana acum: pentru a nu folosi din fondurile unitatii sanitare, medicii din spital vor sa faca o cheta prin care sa adune toti banii necesari amenzii.

Dincolo de anchete si vinovatii, parintii stiu doar ca micutul putea fi salvat daca s-ar fi facut o banala radiografie, dupa cum au aratat rezultatele necropsiei.

 


Clipul zilei pe KANALD.RO:
Recomandari
Te-ar mai putea interesa
Setari de confidentialitate