Papa Francisc a murit a doua zi de Paște, pe data de 21 aprilie 2025, după o perioadă mai lungă în care s-a confruntat cu probleme grave de sănătate. Acesta s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. Investigațiile medicale ale lui Papa Francisc au scos la suprafață infecții la căile respiratorii care i-au agravat starea de sănătate.
Papa Francisc a murit
Papa Francisc a fost internat vineri, 14 februarie 2025, la spitalul „Gemelli” din Roma, acolo unde a fost ținut sub observația medicilor din cauza agravării bronșitei.
Descoperirile medicilor i-au impus lui Papa Francisc o spitalizare adecvată și o nouă modificare a tratamentului pe care îl urmează. Din nefericire, starea de sănătate a lui Papa Francisc s-a înrăutățit, iar diferitele complicații ale diagnosticului primit au dus la decesul lui.
Papa Francisc a dezvăluit în anul 2024 că își dorește să fie înmormântat în bazilica Sfânta Maria cea Mare, acolo unde are deja pregătit un loc de veci.
În ziua de Paște, Suveranul Pontif i-a invitat pe credincioși să iasă „Să îl caute pe Hristos în viață, să îl caute pe chipurile fraților și surorilor lor, să îl caute în viața de zi cu zi, să îl caute peste tot, mai puțin în acel mormânt. El este viu și rămâne mereu cu noi, plângând lacrimile celor care suferă și multiplicând frumusețea vieții în micile gesturi de iubire ale fiecăruia dintre noi”
Biografia lui Papa Francisc
Papa Francisc a fost născut pe 17 decembrie 1936 în Buenos Aires. Părinții acestuia erau emigranți piemontezi, tatăl său, Mario, fiind contabil, iar mama sa, Regina Sivori, fiind casnică. Mama lui Papa Francisc s-a ocupat de educația celor 5 copii pe care îi avea, dar și de casă.
Papa Francisc a obținut diploma de licenţă ca tehnician chimist, după care a simțit chemarea sfântă, motiv pentru care a intrat în seminarul diecezan.Citește și: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12
Pe 11 martie 1958 a intrat în noviciat în Societatea lui Isus, urmând să își continue studiile umaniste în Chile. Papa Francisc a decis să revină în Argentina în anul 1963, acolo unde şi-a dat licenţa în filozofie la Colegiul San José din San Miguel. Papa Francisc nu a urmat calea Domnului după finalizare colegiului, fiind profesor de literatură şi psihologie timp de trei ani.
În anul 1966 a renunțat la predat, urmându-și chemarea, motiv pentru care timp de trei ani, între 1967 și 1970, Papa Francisc a studiat teologia şi a susţinut licenţa tot la Colegiul
San José. Pe 13 decembrie 1969 a fost hirotonit preot de Arhiepiscopul Ramón José Castellano, urmând ca în anul 1973 să facă profesiunea solemnă la iezuiţi.După doi ani petrecuți în Spania pentru a se pregăti spiritual, Papa Francisc a revenit în Argentina, acolo unde a fost maestru de novici în San Miguel, profesor la facultatea de teologie și consilier al Provinciei Societăţii lui Isus şi rector la Colegiu. Pe 31 iulie 1973 a fost numit provincial al iezuiţilor din Argentina, iar șase ani mai târziu a decis să revină în domeniul universitar, fiind rector la Colegiul San José, pe lângă munca de paroh în San Miguel.
În paralel, Papa Francisc muncea la lucrarea sa de doctorat, motiv pentru care a călătorit în Germania. La scut timp, superiorii lui Papa Francisc l-au trimis la Colegiul del Salvador din Buenos Aires şi ulterior la biserica iezuiţilor din oraşul Cordoba, ca director spiritual şi confesor. Cardinalul Quarracino, arhiepiscop de Buenos Aires, a observat devotamentul și iubirea pe care o avea pentru credința sa, astfel Ioan Paul al II-lea l-a numit episcop titular de Auca şi auxiliar de Buenos Aires.
În doar câteva luni a reușit să ajungă episcop în catedrală, după care a fost ridicat la rangul de vicar episcopal al zonei Flores și ulterior a ajuns vicar general al arhidiecezei. Cardinalul Quarracino, arhiepiscopul de Buenos Aires, s-a stins din viață, dar după 9 luni de la acest eveniment nefericit, Papa Francisc a devenit succesorul său ca arhiepiscop, Primat al Argentinei, mare cancelar al Universităţii Catolice şi ordinarius pentru credincioşii de rit oriental care locuiau în Argentina şi nu aveau episcop de rit propriu.
La data de 21 februarie 2001, papa Ioan Paul al II-lea l-a creat cardinal, urmând ca în luna decembrie să fie numit relator general pentru cea de-a zecea adunare generală ordinară a Sinodului episcopilor, dedicată slujirii episcopale. În anul 2005 a fost ales preşedinte al Conferinţei episcopale argentiniene, urmând ca postul său să fie reconfirmat și în anul 2008.
Papa Francisc a fost ales suveran pontif al Bisericii Catolice pe 13 martie 2013, potrivit ercis.ro.