Pantera neagră a fost filmată de doi adolescenți din Teleorman. Autoritățile au fost alertate imediat

Autor: Diana Bostan

Pantera neagră din Bulgaria a fost văzută și în România.

Sursa: PixaBay

Misterul panterei negre, observată prima dată în Bulgaria, pare să se extindă şi pe teritoriul României.

În noaptea de marţi spre miercuri, doi adolescenţi din judeţul Teleorman au alertat autorităţile, sunând la 112 pentru a raporta apariţia unei feline de mari dimensiuni, posibil aceeaşi panteră care a fost văzută recent în regiunea Şumen din Bulgaria, notează Antena3CNN.

Citește și: Autoritățile bulgare au oprit căutările panterei negre: Ce ar putea fi, de fapt, animalul care este căutat în Bulgaria și România de două săptămâni

Pantera din Bulgaria ar fi fost văzută în Teleorman

Cei doi tineri susţin că au surprins animalul în localitatea Năsturelu şi au reuşit să filmeze pentru câteva secunde creatura misterioasă, potrivit unor surse locale. Tinerii ar fi predat videoclipul autorităților. Potrivit sursei menționate anterior, după primirea apelului, un echipaj de jandarmi a fost trimis imediat în zonă, însă la sosirea forţelor de ordine, animalul dispăruse fără urmă.

Citește și: FOTO Cum arată locul în care Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, și-a pierdut viața

Citește si: "Dansez în întuneric, cu tine în brațele mele" Ce a apucat să-i spună Mihaela Rădulescu lui Felix Baumgartner înainte de moarte. Gestul sfâșietor care o va urmări toată viața

„În data de 02 iulie a.c.

în jurul orei 01.00, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Teleorman a fost sesizat prin apel la 112 cu privire la faptul că în localitatea Năsturelu din judeţul Teleorman a fost surprinsă prezenţa unui animal sălbatic. În zonă a fost direcţionat un echipaj de jandarmi care nu a găsit urme sau indicii ale prezenţei animalului sălbatic în zona menţionată. Echipajul de jandarmi a continuat desfăşurarea activităţilor pentru a asigura măsurile de protecţie a zonei, până la ora 09:00”, a transmis Inspectoratul de Jandarmi Teleorman.

Citește și: Pantera neagră venită din Bulgaria nu îi sperie pe românii din Giurgiu. Aceștia fac glume pe seama felinei: „E pantera roz. „Oare câți ani are?”

Autorităţile tratează cu maximă precauţie aceste semnalări, mai ales că prezenţa felinei negre a fost reclamată anterior şi în judeţul Giurgiu, unde au fost găsite urme ce ar putea aparţine unui animal de mari dimensiuni.

În plus, martori din zona Ruse, Bulgaria, au susţinut că au observat aceeaşi panteră la scurt timp după ce a fost semnalată în regiunea Şumen.

Jandarmii continuă să patruleze zona pentru a preveni orice incident şi fac apel la populaţie să semnaleze de urgenţă orice apariţie suspectă.