Este greu să știi ce este în mintea lor, să le înțelegi limbajul, în cazul în care aceștia poate nu reușesc să exprime în cuvinte ce se întâmplă cu ei. Cu toate astea, în momentul în care părintele observă anumite semne care îi dau bănuiala că ceva nu este în regulă cu juniorul său, este nevoie să apeleze la ajutor specializat. Aici intervine în discuție rolul neurologiei pediatrice, ramura care se ocupă cu prevenirea, diagnosticarea și tratarea afecțiunilor sistemului nervos la copii. Află mai multe despre acest subiect din materialul următor!
Ce este și cum ajută neurologia pediatrică
Un neurolog pediatru poate fi specialistul în măsură să evalueze starea medicală a unui copil, în ceea ce privește bolile creierului, măduvei spinării, nervilor și mușchilor, și să dea un diagnostic clar. Neurologia pediatrică are ca scop tratarea afecțiunilor ce țin de sistemul nervos la cei mici. Cu ajutorul acestei ramuri, părintele poate să obțină claritate în ceea ce privește starea de sănătate a juniorului, iar în cazul în care există o anumită afecțiune și este identificată din timp se pot lua măsurile necesare astfel încât să se îmbunătățească semnificativ diagnosticul.
Semnele care arată că un copil are nevoie de un consult neurologic
Adulții știu să vorbească despre ce îi deranjează. În schimb, la copii, lucrurile stau diferit. Comportamentul și gesturile lor pot să arate când ceva nu este în regulă. Întârzierile în vorbire, mers, coordonare, tulburări de atenție, convulsii, hiperactivitate, impulsivitate sunt toate simptome care necesită un consult amănunțit din partea neurologului pediatru, scrie healthychildren.org. De asemenea, migrenele, ticurile, problemele de învățare, paralizia cerebrală sau anumite tulburări de neurodezvoltare sunt alte probleme care pot fi tratate cu ajutorul specialistului.
Cum lucrează un neurolog pediatru cu un copil
În primul rând, neurologul pediatru va avea o ședință cu părinții ca să vadă care sunt principalele lor motive de îngrijorare. Cu această ocazie va afla care este comportamentul copilului, de când persistă simptomele, când se manifestă mai puternic, cum au luat naștere, dar și dacă sunt sau nu probleme de sănătate în istoricul familiei. Consultul neurologic pediatric este diferit de un consult obișnuit, pentru că specialistul trebuie să comunice în limbajul copilului, să observe comportamente subtile și să câștige încrederea micului pacient. Evaluarea propriu-zisă seamănă adesea cu o interacțiune naturală, nu cu o examinare medicală clasică. În funcție de vârsta copilului, medicul folosește jocuri, jucării, exerciții simple sau sarcini care îi permit să observe reflexe, coordonarea mișcărilor, interacțiunea socială, limbajul, atenția și modul în care copilul reacționează la stimuli.
Ce pot face părinții
Este important de înțeles că acest proces nu se termină în urma ședinței cu neurologul pediatru la cabinet, ci trebuie continuat acasă. Comunicarea constantă cu pediatrul și solicitarea unei evaluări neurologice atunci când există semne de îngrijorare sunt gesturi de prevenție. În plus, părinții sunt cei care pot crea o rutină echilibrată, cu somn adecvat, timp de joacă, interacțiune socială, iar limitarea expunerii la ecrane este esențială. Stimularea cognitivă prin povești, jocuri, activități creative și discuții ajută creierul să se dezvolte armonios. Este important ca părinții să înțeleagă că un consult neurologic nu înseamnă automat o problemă. Înseamnă grijă și responsabilitate. De asemenea, este și o șansă de a interveni devreme, într-un moment în care creierul copilului este capabil de schimbări extraordinare.