O nouă zi liberă pentru angajații din România. Lista completă a zilelor libere din anul 2026

Author: Bianca Vidoi
Actualizat: 05 nov 2025, 11:58

O nouă zi liberă pentru angajații din România

Sursa: Shutterstock

Angajații din România așteaptă cu nerăbdare zilele libere legale, astfel încât să se poată bucura de mai multe momente de relaxare, departe de locul de muncă.

Chiar dacă anul 2025 nu a ajuns la final, angajații din țară caută lista completă a zilelor libere din anul 2026, astfel încât să-și programeze vacanțele eficient, profitând de tot timpul liber pe care îl pot primi. De zilele libere de la stat beneficiază atât angajații din sectorul public, cât și angajații din sectorul privat. În anul 2026, angajații din România pot primi o nouă zi liberă, acordată la cererea salariaților.

O nouă zi liberă pentru angajații din România

Recent fost depus un proiect legislativ prin care părinții pot beneficia de o zi liberă din partea angajatorilor pentru a-și însoți copiii în prima zi de școală. Pentru a li se acorda această zi liberă la începutul anului școlar, salariații trebuie să o ceară angajatorului. Un senator al Partidului Social Democrat a inițiat proiectul de lege, menționând că festivitățile de deschidere ale noului an școlar reprezintă un moment important și emoționant atât pentru cei mici, cât și pentru părinți.

Singurii angajați care pot beneficia de această zi liberă sunt părinții care au copiii în învățământul preșcolar, primar și gimnazial. „Se acordă zi liberă pentru părinți, așa cum sunt ei definiți în Noul Cod Civil, prima zi de începere a anului școlar, pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial ”, se arată în proiectul de lege inițiat, potrivit romaniatv.net.

Inițiatorul propunerii a subliniat cât de importantă este prezența părintelui la un astfel de eveniment, oferindu-i elevului sprijin pentru a se adapta mai ușor la noul mediu.

O nouă zi liberă pentru angajații din România
[Sursa: Shutterstock]

Citește și: În ce circumstanțe a cunoscut-o Cristian Botgros, pe Andreea Cuciuc? Tânărul a fost prezent la Balul Bobocilor, în seara în care tragedia a avut loc! "Vedeam cum crește!"

Citește si: Dezvăluiri BOMBĂ despre criminalul din Mureș! Ea este singura persoană care știe unde se ascunde Emil Gânj! De ce nu are voie să spună: „Nu poate fi obligat să denunțe locația!”

Citește și: Zile libere pentru părinți când se închid școlile și grădinițele. Legea a fost dată din 2020

Din păcate, începutul anului școlar coincide cu o zi lucrătoare, iar ca părinții să poată fi prezenți la festivitate e nevoie ca aceștia să își ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puține au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancționat o eventuală întârziere a angajatului

(…) Drept urmare, prin prezenta propunere legislativă, vă propun ca prima zi a anului școlar pentru învățământul preșcolar, primar și gimnazial, să fie acordată, la cerere, ca zi liberă.”, potrivit inițiatorului propunerii.

În cazul în care proiectul de lege va fi aprobat, angajații din România vor putea beneficia de această nouă zi liberă încă din septembrie 2026, la începutul noului an școlar 2026-2027.

Lista completă a zilelor libere din anul 2026

Pe parcursul anului 2026, românii vor avea parte de mai puține zile libere de la stat. În 2025, angajații din România au beneficiat de 17 zile libere de la stat, însă pe parcursul anului următorul, numărul total al zilelor libere scade la 16. 11 dintre cele 16 zile libere pică în timpul săptămânii, oferindu-le astfel angajaților zile libere suplimentare, în timp ce 5 pică în weekend.

Numărul zilelor libere de la stat scade în anul 2026 pentru că Ziua Copilului se suprapune cu a doua zi de Rusalii. Iată care este lista completă a zilelor libere din anul 2025:

  • 1 ianuarie – Anul Nou (joi)
  • 2 ianuarie – A doua zi după Anul Nou (vineri)
  • 5 ianuarie – posibilă punte
  • 6 ianuarie – Bobotează (marți)
  • 7 ianuarie – Sfântul Ion (miercuri)
  • 24 ianuarie – Ziua Principatelor Române (sâmbătă)
  • 10 aprilie – Vinerea Mare (vineri)
  • 12 aprilie – Paștele ortodox (duminică)
  • 13 aprilie – A doua zi de Paște (luni)

O nouă zi liberă pentru angajații din România
[Sursa: Shutterstock]

  • 1 mai – Ziua Muncii (vineri)
  • 31 mai – Rusaliile (duminică)
  • 1 iunie – Ziua copilului și a doua zi de Rusalii (luni)
  • 15 august – Sfânta Maria (sâmbătă)
  • 30 noiembrie – Sfântul Andrei (luni)
  • 1 decembrie – Ziua Marii Uniri (marți)
  • 25 decembrie – Crăciunul (vineri)
  • 26 decembrie – A doua zi de Crăciun (sâmbătă), potrivit zilibera.ro.